2.500 de străini trăiesc printre gălăţeni

2.500 de străini trăiesc printre gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

19 dintre străinii veniţi în Galaţi în cursul anului trecut au lăsat în urmă ţări asiatice precum Pakistan, Iordania, Indonezia, China, Iran sau Siria. Grosul populaţiei străine aflate printre noi este însă formată din moldoveni, turci, ucraineni şi albanezi.

Nu mai puţin de 2.508 cetăţeni străini se află, oficial, printre noi, conform datelor furnizate de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Galaţi, care a manageriat în cursul anului trecut şederea pentru populaţii venite din cele mai diverse colţuri ale lumii sau care se aflau deja aici. Motivele pentru care moldovenii, turcii, chinezii, ucraninenii, albanezii, sirienii, marocanii, dar şi pakistanezii, iordanienii, libanezii sau italienii ori francezii au ajuns pe meleagurile noastre au fost dintre cele mai variate, în majoritatea cazurilor reîntregirea familiei fiind pretextul cel mai invocat. Studiile reprezinză cel de-al doilea motiv care face Galaţiul atractiv pentru străini, urmate de angajare sau intenţia de a se stabili pur şi simplu pe teritoriul României.

"A fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 644 de permise de pentru şedere temporară şi pe termen lung. Au fost eliberate 129 de certificate de înregistrare şi  cărţi de rezidenţă permanentă. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 139 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 94 de  avize de angajare sau detaşare pentru lucrători permanenţi şi detaşaţi", explică scms. Ciprian Şimu, şeful Serviciului Imigrări Galaţi.

Printre miile de străini aflaţi în Galaţi, autorităţile au depistat aproape o sută care şedeau fără forme legale. 29 dintre ei au primit decizii de returnare, şase au fost luaţi în custodie publică în vederea returnării în ţările de origine, iar trei au fost întorşi din drum chiar de la frontieră. 14 străini, prinşi în situaţiii grave din punct de vedere legal, au primit interdicţii de a se întoarce pe teritoriul României pe perioade cuprinse între trei luni şi cinci ani.

Totodată, poliţiştii de Imigrări le-au aplicat 239 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 240.000 de lei celor prinşi cu şedere ilegală şi străinilor depistaţi muncind la noi fără forme legale.

Citit 3052 ori Ultima modificare Marți, 29 Ianuarie 2019 01:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.