* Din 15 medaliaţi la Internaţionale, doar unul şi-a făcut o carieră în Galaţi * SUA, Canada, Franţa, Olanda sunt destinaţiile generaţiilor de aur * După 20 de ani de democraţie România rămâne să-şi plângă de milă, în timp ce tinerii cel mai bine pregătiţi pleacă din ţară *
Acum aproape 30 de ani, un gălăţean pasionat de fizică spărgea gheaţa obţinând pentru oraşul său prima distincţie la o olimpiadă internaţională.
În 1972, menţiunea lui Laurenţiu Frangu, elev la actualul Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, însemna doar începutul. De atunci, instituţia de învăţământ a produs, în medie, câte un premiu pe an la Internaţionale.
La aşa investiţie, profitul ar trebui să fie pe măsură. Unde au ajuns însă cele 15 genii, care s-au remarcat la competiţii de-a lungul a trei decenii?
Consternarea cea mai mare ar fi să citiţi că toţi se află în continuare în România.
Că toate „minţile sclipitoare” ce atrăgeau, în deceniile comuniste sau în perioada tulburatei democraţii, aprecierile profesorilor străini, s-au specializat la universităţile noastre ori şi-au făcut un trai frumos chiar în Galaţi.
Realitatea nu mai uimeşte pe nimeni: aproape toţi internaţionalii gălăţeni trăiesc în Europa de Vest sau peste Ocean.
Peste 90 la sută, în străinătate
Profesorii sau foştii profesori ai Colegiului Naţional „Alecsandri” află rar veşti despre absolvenţii lor. Dar din datele existente în acest moment la şcoală, mai bine de 90 la sută şi-au legat viaţa de alte meleaguri.
În 27 de ani, CNVA-ul a strâns, în total, 20 de premii sau menţiuni la matematică, patru la fizică, patru la chimie şi câte una la biologie şi informatică.
Dintre cei 15 internaţionali gălăţeni, doar unul se află în Galaţi. Este vorba despre Laurenţiu Frangu, profesor universitar doctor la Universitatea „Dunărea de Jos”.
Despre trei olimpici (Ion Apostol, menţiune, 1979 şi Lucian Mitoşeriu, aur, 1987, ambii la fizică, şi Ramona Moraru, bronz, 1997, biologie), şcoala nu mai are niciun fel de informaţii sau nu sunt date actualizate.
Matematicienii de aur
Ceilalţi şi-au asigurat viitorul în străinătate. Andrei Nicolau (dublu medaliat cu bronz, 1976, 1977, chimie) şi Nicolae Mandache (aur, 1983) ar trebui să se afle şi la această oră în Franţa, unde ocupă catedre în domeniul matematicii.
Medaliat de două ori cu bronz şi o dată cu argint, la competiţiile de la mijlocul anilor ’80, Martin Weiss, care ar trebui să aibă în jur de 40 de ani, lucrează în Olanda, în domeniul cercetării.
Acelaşi parcurs îl are, în Canada, şi Radu Negulescu (argint şi două medalii de aur, anii ’80). În plus, elevul pregătit de Chiţa Popovici, de altfel unul dintre profesorii care au făcut istorie în învăţământul gălăţean, lucrează şi la o importantă firmă de soft.
Echipa din care făcea parte şi Constantin Chiscanu venea cu aurul de la Olimpiadele Internaţionale de Matematică în 1995 (Toronto) şi 1996 (Mumbai, India). America a strâns ce a fost mai bun, iar gălăţeanul a devenit un reputat cercetător peste Ocean. La fel s-a întâmplat cu Cristi Voicu (argint, matematică, 1997).
Mihai Manea, triplu medaliat cu aur la Internaţionala de matematică şi triplu campion la Balcaniade, îşi uluia profesorul, pe Vasile Popa, la începutul anilor 2000.
Şi el a dat România pentru SUA. În 2005 a absolvit Princeton cu Summa Cum Laudae. Anul acesta şi-a susţinut doctoratul în economie, la Harvard, şi a devenit asistent în cadrul Massachusetts Institute of Technology, conform CV-ului postat pe siteul institutului american. Sora lui, Irina Manea (argint, 2001, Olimpiada Balcanică pentru Juniori), studiază în Scoţia.
Deşi nu s-au clasat pe podium, alţi doi gălăţeni participanţi la internaţionale confirmă regula. Claudiu Simion (fizică, 1995) este manager de proiect la o firmă din San Francisco, iar Florian Luca (matematică, 1986) munceşte în domeniu în Canada.
Excepţii care confirmă regula
Doar cei mai proaspeţi premianţi nu şi-au luat (încă ?) la revedere de la România. Ioan Teodor Trotuş, un chimist pasionat care lua întâi bronzul şi apoi argintul la olimpiada internaţională în 2006 şi 2007, studiază la Universitatea Bucureşti şi, în paralel, colaborează, cu o firmă din domeniu, inclusiv, pe partea de cercetare.
De asemenea, Filip Buruiană (aur la Balcaniadă, 2008) este student al Politehnicii Bucureştii, dar nu a scos din planuri o perfecţionare în străinătate. Dan Dănăilă (aur, Balcaniadă, 2009) este încă elev al Colegiului „Alecsandri”.
Etaloanele altora
De-a lungul timpului, câţiva matematicieni, ca Weiss, Chiscanu sau fraţii Manea, au punctat decisiv. Ei au fost etaloanele unor generaţii. Despre ei ar trebui să vorbim în România de astăzi. Ei ar trebui să intre în orice TOP 10 al oricărui post de televiziune naţională.
Dar ei au ales altceva, şi asta pentru că, într-un fel, au fost obligaţi să aleagă.
„Acolo li se oferă posibilitatea să facă cercetare. Au şi salarii motivante în acest domeniu. În plus, găsesc alte joburi unde pot face carieră”, conchide profesorul Romeo Zamfir, şeful catedrei de Matematică de la colegiul gălăţean. Cine să le garanteze că în ţara lor ar fi urmat acelaşi drum?
Cristi Voicu, stabilit în SUA (argint, Olimpiada Balcanică pentru seniori, Grecia, 1997), într-un interviu acordat în 2003, revistei „Capital”:
„Cunosc studenţi români în SUA care au încercat să găsească un job bine plătit în ţară. Chiar şi în cele mai bune cazuri, este mult prea puţin din punctul meu de vedere. O explicaţie este productivitatea muncii”.
„În SUA, un angajat are o productivitate de vreo 10-20 de ori mai mare decât un angajat în România, chiar la acelaşi nivel de educaţie şi experienţa de muncă”.
„Explicaţia este că angajaţii din SUA au acces la mai multe resurse, tehnologie, infrastructură, justiţie şi, se pare, depun şi foarte mult efort. Cunosc puţine cazuri de bursieri care s-au întors”.
„ Nu am luat cunoştinţă de existenţa vreunui program coerent care să încerce să stopeze ˝brain drain˝-ul. Pe de altă parte, mi s-ar părea inechitabil să se acorde bursierilor care se întorc în ţară şanse suplimentare faţă de cei din România.”
