Snopit cu pragul de la uşă

Snopit cu pragul de la uşă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Încerci să pui piciorul în prag în faţa vecinilor, ţi se ridică pragul în cap! *

Un bărbat de 31 de ani din Galaţi respectă ziua de odihnă stabilită prin legea divină, dar o face în spital, unde este internat la serviciul de Neurochirurgie.

„Am venit sâmbătă seara şpriţuit acasă. Şi m-am certat cu un vecin de-al meu, din căminul de lângă «Gheorghe Asachi», unde eu locuiesc cu chirie”.

„Eu, fiind şi băut, nu prea mai ştiu ce s-a întâmplat. Dar soţia, care a venit dimineaţă să mă viziteze, mi-a spus că vecinul acesta al meu, cu care m-am mai certat eu şi altădată, a luat pragul de la uşă şi m-a lovit cu el în cap”.

„De fapt, din câte am înţeles, pe soţie a vrut el să o lovească, dar eu am împins-o spre perete, aşa că m-a nimerit pe mine. Bine că n-a apucat să dea în ea, că e însărcinată în cinci luni şi mai avem şi o fetiţă de clasa a III-a”, povesteşte omul.

Care spune că nu se simte prea bine şi că, din spusele medicilor, va trebui să mai aştepte până să ştie cu siguranţă dacă va scăpa cu bine în urma loviturii încasate.

„Când echipajul nostru a ajuns la faţa locului, bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate şi suferise un traumatism cranio-cerebral. I s-au acordat îngrijiri şi a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă în stare gravă”, a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

Citit 912 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.