Cinci exerciţii pentru o zi perfectă

Cinci exerciţii pentru o zi perfectă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra întregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcţie de atitudine putem realiza lucruri măreţe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală. În opinia specialistului în mindfulness Dana Predu, felul în care tratăm dimineaţa ne influenţează major ziua, iar dacă vom lua în serios orice dimineaţă, atitudinea noastra proactivă va intra în rutină şi, fără să ne dăm seama, vom ajunge să facem progrese atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală. Specialistul ne îndeamnă să ne începem fiecare dimineaţă cu cinci activităţi:

1. Sărbătoreşte că eşti în viaţă! “Primul lucru pe care îl fac atunci când deschid ochii dimineaţa este cel de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are în faţa lui o nouă zi în care poate face ceea ce îşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său”, ne îndeamnă Dana Predu.

2. Acordă atenţie sunetelor! “Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat. Organismul tău va începe ziua echilibrat, pe un ton liniştitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine”, explică specialista.

3. Hidratează-te! “Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, bea un pahar cu apă la temperatura camerei, la care poţi adăuga o jumătate de lămâie”, spune Dana Predu.

4. Observă mediul înconjurător! “Înainte de a deschide e-mailul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, îndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg şi pentru câteva minute observ tot ce este în jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor”, este de părere specialistul.

5. Vizualizează-ţi ziua! “Un exerciţiu pe care-l fac zilnic în prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde îmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi întâlni, vesele şi binevoitoare, simt energii pozitive, întâlniri care se petrec aşa cum îmi doresc. În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, desenează-ţi ziua perfectă”, conchide Dana Predu.

Citit 1590 ori Ultima modificare Vineri, 03 Mai 2019 04:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.