* Andronescu a reuşit să abramburească şcoala într-o nouă rundă * În loc de creşteri salariale, profesorii au avut parte de lefuri mai mici, disponibilizări şi concedii fără plată * Legea învăţământului la care s-a lucrat toată vara a devenit pe ultima sută de metri neconstituţională *
De la Revoluţie încoace, niciun an nu a fost atât de prost pentru învăţământul românesc precum cel care tocmai se încheie. Bâlbe, gafe, muncă în zadar ca să se modifice ceva, dar în final nu s-a schimbat nimic. În bine. Schimbări în rău sunt multe.
Abramburica reloaded
Reîntoarcerea Ecaterinei Andronescu la frâiele învăţământului a fost primul factor care a adus destabilizarea. Ea şi-a început mandatul în binecunoscuta tradiţie a schimbărilor.
Şi dacă miniştrii care au urmat de la primul ei mandat până la al doilea au înţeles că învăţământului îi trebuie totuşi stabilitate sau nu au avut pur şi simplu timp să-şi pună în practică ideile, Andronescu a intrat cu plugul schimbărilor în ogorul pe care tocmai ea îl semănase.
A desfiinţat şcolile de arte şi meserii pe care chiar ea le năşise, a renunţat la tezele cu subiect unic - tot creaţia ei! - pentru teste de evaluare. Apoi a continuat debandada.
A micşorat numărul orelor de educaţie fizică pentru ca, în urma protestelor elevilor şi profesorilor, să revină asupra deciziei, promiţând că se vor face la sfârşitul săptămânii două ore de sport. Lucru menit să moară chiar din faşă.
A redus programele la diferite materii, hăcuind fără să se gândească la continuitate sau importanţa capitolelor scoase. A scos ore de limbi străine, logică, istorie, geografie fără discernământ.
A promis înfiinţarea şcolilor de după şcoală în condiţiile în care, se ştie, nu există spaţii de învăţământ suficiente pentru aşa ceva. Iar exemplele ar putea continua.
De la „prima prioritate” la lege neconstituţională
Multe cadre didactice şi-au pus mari speranţe în elaborarea unei noi legi a educaţiei care să pună cât de cât orânduială în haosul din învăţământ. Mii de profesori au urmărit toată vara cu sufletul la gură aşa-zisele negocieri dintre sindicalişti şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării pe marginea Codului Educaţiei.
Totul părea să intre în normalitate, până când au apărut la orizont orgoliile politice. Ideile care proveneau de la un partid sau altul deveniseră mai importante decât interesul Educaţiei.
Duelul Miclea - Andronescu şi pretenţia guvernanţilor ca legea să fie asumată pe fugă în Parlament au început să le ridice profesorilor mari semne de întrebare.
Apariţia proiectului pe site-ul ministerului a adus cu ea o uriaşă dezamăgire. Încă din prima frază li s-a dezvăluit „seriozitatea” cu care mai marii învăţământului lucraseră la proiect: Educaţia era numită „prima prioritate”.
Când legiuitorii nu cunosc nici măcar limba română, ce pretenţii să ai pentru minţi luminate care să pună şcoala pe linia de plutire?
În final, toată agitaţia şi toată munca s-au dovedit oricum fără folos. Pe ultima sută de metri, înainte de alegerile prezidenţiale, legea a fost declarată neconstituţională.
Legea 221, valabilă un an, dar neaplicată
Cea mai mare păcăleală pe care au primit-o profesorii români vreodată a fost Legea 221, cea prin care li s-a promis mărirea salariilor cu 50 la sută. Dacă pe final de an 2008 cadrele didactice visau la prosperitate şi salarii pe măsura muncii lor, începutul lui 2009 le-a adus cu picioarele pe pământ în cel mai dramatic mod.
Nu numai că nu s-a pus nicio secundă problema majorării lefurilor, dimpotrivă ele au fost subţiate substanţial, chiar şi în mod ilegal. Chiar dacă ordonanţa care bloca Legea 221 a fost declarată neconstituţională, profesorii nu şi-au primit salariile conform acestei legi care a rămas valabilă.
În unele locuri, profesorii şi-au obţinut, în virtutea acestei legi, dreptul în instanţă pentru salarii mărite. Însă nici măcar aşa statul nu şi-a achitat datoriile. Ce pretenţii să ai de la restul populaţiei, când chiar cei care dau legi se încumetă să nu le respecte?
Apoi loviturile au venit una după alta: au fost reduse aproape 19.000 de posturi, ceea ce pentru Galaţi a însemnat dispariţia a 520 de norme din învăţământ.
Legea unică a salarizării bugetarilor le-a adus dascălilor cea mai usturătoare veste: în loc să se mărească, lefurile sunt micşorate cu 6 până la 12 la sută. Profesorii au fost obligaţi la concedii fără plată forţate, chiar de Sărbători.
Ce să mai vorbim de faptul că anul acesta Educaţia a fost văduvită de aproape jumătate din procentul din PIB stabilit de lege. Prin repetate rectificări negative, din 6 la sută din PIB a rămas doar 3 şi ceva.
Dezamăgiţi, cu imaginea terfelită, bulversaţi de atâtea schimbări fără noimă, mai săraci decât oricând, profesorii privesc cu spaimă spre 2010, când se anunţă alte valuri de disponibilizări, alte reduceri salariale şi nici o luminiţă la capătul crizei.
Comentariu foto 1: Tot anul, învăţământul a fost în grevă
