Primesc profesorii salarii mai mici?

Primesc profesorii salarii mai mici?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Finanţarea per elev loveşte în învăţământul de performanţă * Coeficientul alocat acestor unităţi  nu acoperă salariile cadrelor didactice * Cum legislaţia este incompletă, nu se ştie ce măsuri se vor lua * La CNVA şi la Liceul de Artă nu ajung fondurile pentru salarii *

Prin aplicarea HG 1618/2009, tocmai liceele de elită şi cele de artă vor fi afectate. Prin aplicarea coeficienţilor stabiliţi pentru aceste categorii de instituţii fondul de salarii nu se ridică nici măcar la nivelul celui de anul trecut.

De exemplu, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, fondul de salarii pe anul 2009 a fost de 360.000 de lei.  Dacă se aplică finanţarea per elev, fondul de salarii se ridică la doar 230.000 de lei. Asta înseamnă că profesorii vor primi salarii mai mici. Nimeni nu ştie deocamdată sigur.

„Pentru performanţă ar fi trebuit coeficienţi diferiţi”

Am discutat cu directorul-adjunct Cezar Gaiu  pe această problemă:

„Suntem îngrijoraţi, dar nu ştim nimic. Dacă ar fi să aplicăm aceste prevederi, profesorii ar trebui să plece acasă cu salarii mai mici”.

„Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Probabil va apărea o metodologie nouă, care să reglementeze lucrurile”.

De unde această diferenţă în minus? Ne-a lămurit contabila-şefă a colegiului, Jana Ţugui: „Coeficienţii au fost calculaţi la un salariu mediu. Dar, la CNVA, peste 80 la sută dintre cadrele didactice au gradul didactic I şi sunt plătite  aproape de limita maximă”.

Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi alte licee care au un corp profesoral de elită,  cum ar fi Colegiul „Mihail Kogălniceanu”.

Rabat la performanţă

„Şi în alte ţări unde se merge pe finanţarea per elev, directorii au fost nevoiţi să se axeze pe câteva discipline la care se doreşte performanţă”.

„Acolo au angajat profesori foarte buni, iar la celelalte obiecte au mers pe cadre didactice mai tinere, cu mai puţină experienţă, pe care îi plătesc mai puţin, ca să se poată încadra în bugetul alocat”.

„Probabil aşa vom fi şi noi nevoiţi să facem. Alegem câteva discipline unde ne propunem să mergem la cote maxime şi renunţăm la profesorii foarte buni pe care-i avem la celelalte”.

„Dar deocamdată nici nu se poate pune problema de aşa ceva pentru că încă mai este în vigoare titularizarea”.

„Probabil cu această finanţare per elev se va schimba însă legislaţia şi nu va mai exista concurs de titularizare, ajungându-se la mult discutata descentralizare, când directorii de şcoli vor face şi angajările”, e de părere Cezar Gaiu.

Acesta susţine că în alte ţări există instituţii de elită care sunt o mândrie pentru comunitatea locală şi care primesc din partea acesteia finanţare suplimentară.

„Este anormal că s-a luat această decizie. Se loveşte în învăţământul de performanţă. Ar fi trebuit ca pentru şcolile de elită coeficienţii să fie diferiţi. Chiar nu ştim cum se va proceda”.

„Ordonanţa a fost dată pe un teren legislativ viran. Nu ştim cum va putea fi aplicată. Pentru că nici să faci schimbări în corpul profesoral în timpul anului şcolar, cât ai elevii în bănci, nu te poţi apuca”, a mai declarat directorul-adjunct de la CNVA.

Nici la „Artă” nu ajung banii

Cu toate că învăţământul vocaţional de artă are coeficient mai mare şi aici directorii se confruntă cu deficit bugetar la aplicarea finanţării per elev. Suma este aceeaşi şi pentru arte plastice şi pentru muzică.

Însă, dacă la desen profesorul lucrează pe grupe, la muzică se lucrează individual cu elevul, normele fiind mult mai multe.

„Probabil că se va reveni asupra hotărârii de guvern cu unele completări. Nu se poate să rămână aşa”, crede inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Citit 1441 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.