Five o’clock la „Pedagogic”

Five o’clock la „Pedagogic”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cât timp se vor menţine temperaturi scăzute, unele instituţii de învăţământ vor avea program redus * Ieri, elevii de la Colegiul Naţional „C. Negri” au fost serviţi cu ceai fierbinte, ca să se încălzească *

Ieri, puţine şcoli au făcut cu adevărat faţă gerului care a muşcat din plin. Hainele de iarnă, căciulile şi mănuşile au fost accesoriile purtate de elevi şi profesori şi în sălile de clasă.

Foarte frig a fost în şcolile din Lieşti, Brăhăşeşti, la SAM Cudalbi, la Şcoala 17 Galaţi, la Liceul cu Program Sportiv şi la Colegiul Naţional „Costache Negri” (Pedagogic).

Ca urmare, conducerile acestor unităţi de învăţământ au cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi scurtarea programului, pentru că, altfel, elevii nu ar rezista la ore.

Inspectorul şcolar general adjunct Onuţ Atanasiu a declarat că, de pildă, copiii de ciclul primar de la „Pedagogic” ar urma să vină la şcoală ceva mai târziu, când clasele sunt mai calde.

Cei mici vor începe orele de la 9,00, iar elevii de gimnaziu şi de liceu vor avea ore şi pauze mai scurte. Ieri, la Pedagogic, pentru că a fost aşa de frig, elevilor li s-au împărţit ceşti de ceai, de la cantina şcolii.

„E drept, liceul funcţionează într-o clădire ale cărei săli de clasă sunt foarte înalte şi mai greu de încălzit”, ne-a spus inspectorul şcolar general-adjunct, precizând că sistemele de încălzire nu fac faţă, mai ales în cazul şcolilor racordate la reţeaua oraşului.

Citit 1541 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.