Proteste faţă de… locul de protest

Proteste faţă de… locul de protest
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sindicaliştii au cerut ajutorul prefectului pentru ca manifestaţiile de protest să se desfăşoare şi în alte locuri decât clasicele Prefectura şi Casa de Cultură a Sindicatelor *

În cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social de ieri, viceprimarul municipiului Galaţi, Mircea Cristea, a fost nevoit să răspundă celor prezenţi de ce Primăria nu acceptă desfăşurarea de manifestaţii de protest decât în două locuri din oraş: în faţa Prefecturii sau a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Nu este în regulă, au semnalat liderii Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, SIP, Valeriu Diculescu sau navaliştilor, Gheorghe Valentin.

„Au fost cazuri hilare; în 2008, când trei săptămâni am avut program de proteste, noi protestam împotriva Primăriei, dar strigam… în faţa Prefecturii”.

„Este, până la urmă, important şi unde protestezi: de pildă, o dată am propus un marş pe Drumul de Centură şi am avut profesoare care au spus că nici în ruptul capului nu vor merge pe Centură”, a spus Diculescu, încercând să dezgheţe atmosfera de la Prefectură.

Atmosfera nu s-a lăsat dezgheţată cu una, cu două, mai ales că liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a spus că decizia primarului, de a limita locurile de protest „…este o decizie ilegală şi nu vom lăsa aşa situaţia aceasta”.

„La Bucureşti am protestat în faţă la DNA, Preşedinţie, Guvern… la Bucureşti se poate, la Galaţi nu! Vrem să avem libertatea de exprimare”.

Viceprimarul Mircea Cristea le-a explicat celor prezenţi că delimitarea locurilor de protest a fost stabilită încă din 2003, „…întotdeauna în consens cu prefecţii” şi că şi acum se poate face acelaşi lucru.

Totuşi, a avertizat Cristea, trebuie luat în calcul şi potenţialul violent al unei astfel de manifestări.

Din păcate, nimeni nu a amintit faptul că, astăzi, pensionarii gălăţeni, membri ai Alianţei Europensionarilor din Galaţi, au programat un miting, de la ora 10.30, în faţa Prefecturii.

De acolo, pensionarii au primit aprobare de la Primărie, să meargă, încolonaţi, până la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi la Casa Judeţeană de Pensii, unde se vor opri, preţ de mai multe minute, pentru a protesta.

De unde se vede treaba că Primăria nu este aşa inflexibilă şi mai aprobă şi alte locuri de protest, în afară de Prefectură şi Casa de Cultură a Sindicatelor…  

Citit 710 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.