Trotuarul care pune la încercare răbdarea cetăţenilor
Foto: Bogdan Codrescu

Trotuarul care pune la încercare răbdarea cetăţenilor
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În cartierul Dunărea, vizavi de Spitalul Judeţean, un hexagon aproape perfect, format din plăci de gresie de culori diferite, sparge uniformitatea trotuarului.

Lăsat moştenire de la proprietarii fostului chioşc de flori, acesta pune la grea încercare persoanele aflate în scaun rulant sau vârstnicii care se deplasează mai greu. De aspectul estetic, nici nu mai amintim. O "nucă" în traseele pietonale, marca Galaţi. Aproape că ne-am şi obişnuit ca trotuarele să fie pline de obstacole şi mai niciodate plane.

Sesizările au fost multiple, oamenii întrebându-se cât va mai dura până la schimbarea situaţiei, hilară, de altfel. Am contactat şi noi Biroul de Presă al Primăriei Galaţi şi am primit următorul răspuns: "Pe acel tronson, s-a lucrat la partea carosabilă şi urmează să se intervină şi asupra trotuarului".

Când anume vor începe lucrările nu am putut afla, însă este o certitudine că lucrurile se vor schimba în bine.

Citit 2705 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2019 15:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.