Gâlceava cerşetorului cu hoţii

Gâlceava cerşetorului cu hoţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Am fost tâlhărit, deci exist”, şi-ar putea spune un cerşetor gălăţean cu handicap, care a căzut pradă unor hoţi înghiontiţi de o sete năprasnică * Oricât de inumană vi s-ar părea întâmplarea, un lucru e clar: hoţilor nu le pasă cum şi-a agonisit victima banii *

Cine are bani în buzunar, poate oricând să devină victima unui jaf! Nu vorbim numai despre gălăţenii care poartă haine şi accesorii scumpe şi atrag astfel atenţia hoţilor, ci până şi despre cerşetori.

Zilele trecute a păţit-o un bărbat de 34 de ani, care cerşeşte pe lângă biserici, pentru a-şi rotunji venitul de circa 200 de lei pe care îl primeşte de la stat drept pensie de handicap.

„Adunasem 15 lei, ne-a spus omul, internat acum în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Şi m-au prins doi de pe acolo, care mi-au cerut bani pentru băutură. Eu le-am spus că banii din pensie şi cerşit abia îmi ajung ca să mănânc”.

„De unde să le dau lor pentru băutură? Când au văzut că nu le dau nimic, m-au luat la bătaie cu nişte beţe: mi-au dat în cap, pe spate şi peste picioare”.

Şi, evident, i-au umflat şi cei 15 lei pe care îi agonisise de la cerşit. Omul susţine că locuieşte la blocul G4 din Micro 19, dar că nici n-a mai apucat să treacă pe acasă, după ce agresorii însetaţi l-au snopit în bătaie.

A venit la spital, unde va mai rămâne până când medicii vor considera că poate fi externat.  

„Luptăm activ împotriva cerşetoriei?”

„Omul internat îşi exercita jobul – îşi completa veniturile la Biserica Sf. Ana, apelând la mila publică. Nişte concetăţeni de-ai noştri au considerat că această ocupaţie este una ruşinoasă”.

„Cuprinşi de indignare l-au prelucrat cu băţul peste membrele inferioare şi în cap, suficient încât să-l bage în spital”.

„Tot în cadrul indignării lor cetăţeneşti i-au confiscat şi cei 15 lei pe care mila publică îi acordase. Iată avem şi cetăţeni conştienţi, care luptă activ împotriva cerşetoriei”, a precizat directorul de imagine al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Citit 770 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.