Temperaturile extrem de scăzute sunt un real pericol pentru oamenii străzii. Tocmai de aceea, începând de pe data de 1 decembrie şi până la finalul lunii februarie, poliţiştii locali vor desfăşura Planul de măsuri „Hibernal 2019 - 2020”.
Un punct important în cadrul Planul de măsuri „Hibernal 2019 - 2020”, este cel legat de identificarea persoanelor fără adăpost. Cei găsiţi într-o asemenea situaţie vor fi internaţi la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Galaţi. Persoanelor fără adăpost aflate în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor toxice vor fi iniţial internate la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.
Totodată, în cadrul planului „Hibernal” se va avea în vederea şi înlăturarea efectelor naturale pe perioada anotimpului rece şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul participanţilor la traficul rutier pe raza de competenţă. Practic, măsurile întreprinse de Poliţia Locală Galaţi au drept scop funcţionarea normală a instituţiilor statului, asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice de pe raza teritorială de competenţă, atât în timpul, cât şi după producerea efectelor fenomenelor naturale, reducerea riscului producerii de decese din cauza hipotermiei în rândul persoanelor vulnerabile (fără adăpost) precum şi indentificarea locurilor unde se adăpostesc temporar, în vederea prevenirii incendiilor cauzate de sursele improvizate de incălzire pe care aceştia le folosesc şi limitarea vătămărilor corporale a cetăţenilor ce au ca principală cauză neîndepărtarea de către persoanele responsabile a poleiului, zăpezii sau a ţurţurilor de pe trotuare şi căi de acces.
În activitatea de menţinere a climatului de ordine publică şi siguranţă a tuturor participaţilor la traficul rutier, Poliţia Locală Galaţi cooperează cu: Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost în vederea asigurării de asistenţă medicală, găzduire etc. şi cu administratorul drumului, pentru menţinerea infrastructurii rutiere în condiţii optime de trafic.
Poliţia Locală Galaţi este pregătită să intervină în teren, în situaţii speciale, cu un total de 153 de poliţişti locali de la ordine publică/intervenţie rapidă, siguranţă rutieră şi 17 autoturisme de serviciu.