Flăcările au distrus două case şi au luat o viaţă

Flăcările au distrus două case şi au luat o viaţă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Weekend de foc pentru pompierii gălăţeni, care au fost solicitaţi să intervină la două incendii în judeţ, unul dintre ele luând şi o viaţă.

Prima intervenţie a fost duminică dimineaţă, la ora 10,00, în localitatea Slobozia Conachi, unde izbucnise un incendiu la o casă. Două autospeciale de la Garda de Intervenţie Pechea s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constat că incendiul se manifesta generalizat la întregul imobil, flăcările extinzându-se către acoperiş. În ciuda faptului că salvatorii au localizat repede incendiul, flăcările au distrus patru camere şi mobilierul aferent, două bucătării, o anexă şi 80 de metri pătraţi de acoperiş. „Incendiul a fost lichidat în două ore, fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului care a lăsat o familie fără acoperiş deasupra capului chiar înainte de sărbători, a fost un scurtcircuit electric la un conductor electric deteriorat”, ne-a explicat Dan Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

O altă tragedie înainte de Crăciun a fost înregistrată la Brăhăşeşti, acolo unde un bărbat în vârstă de 62 de ani şi-a pierdut viaţa în incendiu. În această localitate, alarma a fost dată duminică noaptea, în jurul orei 23.00, la faţa locului fiind trimise două autospeciale de la Secţia de Pompieri Tecuci. „Când au ajuns la incendiu, flăcările se manifestau cu violenţă la două camere şi acoperişul casei, iar pompierii au lucrat timp de două ore pentru a stinge focul în totalitate. Din păcate, incendiul a fost observat târziu, iar pompierii l-au scos pe proprietarul imobilului, dar echipajul medical de pe ambulanţa SAJ nu a mai putut decât să constate decesul. Incendiul a distrus două camere şi mobilierul din acestea, împreună cu 70 de metri pătraţi de acoperiş. Proprietarul gospodăriei a fost neatent atunci când a făcut focul la sobă şi a scăpat bucăţi incandescente de lemn, care au căzut pe covor. În timpul nopţii, proprietarul a simţit mirosul de fum, dar nu a reuşit să iasă din locuinţă”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU.

În urma acestor două tragedii, pompierii gălăţeni atrag atenţia, încă o dată, că sobele şi instalaţiile improvizate pot provoca incendii cu efecte devastatoare şi chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Citit 5424 ori Ultima modificare Joi, 02 Ianuarie 2020 01:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.