UPDATE. Panică din cauza unui miros înțepător. Bloc EVACUAT în prima zi a anului

UPDATE. Panică din cauza unui miros înțepător. Bloc EVACUAT în prima zi a anului
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

UPDATE. În urma investigațiilor, polițiștii gălățeni au stabilit că, în jurul orei 11,00, un bărbat, de 63 de ani, locatar al imobilului în cauză, pe fondul unui conflict spontan cu fiul său, de 31 de ani, ar fi folosit un spray iritant lacrimogen, pentru a-l da afară din locuință pe acesta.

Cei doi au fost sancționați contravențional, fiecare cu câte 500 de lei amendă, pentru participare și provocare la scandal.


Intervenție de urgență, miercuri, 1 ianuarie 2020, în jurul prânzului, într-un bloc din Galați. Alarma a fost dată de un locatar de la blocul 4F, de pe strada Frunzei. Acesta a sunat la 112 și a anunțat că pe scara blocului se simte un miros înțepător și nu se poate respira. Imediat, la fața locului, a fost trimis un echipaj de pompieri de la ISU Galați, dar și un echipaj de la Distrigaz. Pompierii au decis evacuarea întregului imobil. Astfel, 28 de adulți și opt copii au fost scoși afară din apartamente, timp în care echipa de la Distrigaz a început verificările.

”Au venit pompierii. Ne-au scos afară. Vecinii de la mansardă au spus că mirosea foarte tare. Se simțea și aici, la parter. Mirosea înțepător, dar nu am putut identifica a ce anume. Așteptăm și noi să vedem de la ce”, ne-a spus una dintre locatare.

Oamenii au stat minute bune în frig, pentru ca autoritățile să le poată spune dacă este sau nu un pericol în blocul lor.

Echipa de la Distrigaz a stabilit că mirosul nu provine de la rețeaua de gaz metan, așa că s-a solicitat ajutorul echipei CBRN, de la ISU Brăila. Specialiștii au ajuns de urgență pe strada Frunzei și au verificat fiecare apartament în parte pentru a stabili de unde vine mirosul și despre ce gaz este vorba.

”Nu s-a putut determina despre ce substanță este vorba. Cel mai probabil, vorbim despre un gaz provenit de la un spray lacrimogen, folosit în casa scării. Pentru siguranță, cei 36 de locatari, 28 de adulți și opt copii, au fost evacuați. Aceștia s-au putut întoarce în apartamente, pentru că mirosul a dispărut, după ce a fost făcută aerisirea”, ne-a declarta lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

După ce au fost verificate toate apartamente, specialiștii de la ISU Brăila au ajuns la concluzia că mirosul care i-a speriat pe locatari provenea chiar de la un spray lacrimogen.

Rămâne acum ca polițiștii să facă cercetări în vederea identificării persoanei care a folosit respectivul spray lacrimogen.

Citit 6938 ori Ultima modificare Vineri, 03 Ianuarie 2020 00:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.