Sistemele de încălzire pot produce adevărate tragedii. Cum evitaţi un incendiu în sezonul rece

Sistemele de încălzire pot produce adevărate tragedii. Cum evitaţi un incendiu în sezonul rece
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Anul 2019 s-a încheiat tragic pentru o familie cu cinci copii din Slobozia Conachi, după ce un incendiu, provocat de un scurtcircuit, i-a mistuit casa. O altă tragedie a avut loc la începutul anului, în localitatea Bereşti, acolo unde o femeie şi-a pierdut viaţa, după ce casa i-a luat foc, tot din cauza unui scurtcircuit.

Acestea sunt doar două dintre zecile de cazuri cu care se confruntă pompierii, care atrag atenţia că, în această perioadă a anului, incendiile sunt provocate, în cea mai mare măsură, de  exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi din suprasolicitarea instalaţiilor şi aparatelor electrice.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, soldate uneori cu mari pagube materiale şi, din nefericire, în unele situaţii, cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "General Eremia Grigorescu" le reaminteşte gălăţenilor măsurile de prevenire a incendiilor de natură electrică.

Nu improvizaţi!

• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

"Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent", atrag atenţia pompierii.

Atenţie la aparatele electrice sub tensiune!

• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;

• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului, menţionate în prospectul produsului;

• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

Supravegheaţi copiii!

• Nu lăsaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

• Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

Instalaţi senzori de fum!

• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie, pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

Citit 1673 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 14:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.