Incendiu provocat de instalația unui brad. Pompierii au decis evacuarea de urgență a întregului imobil (FOTO)

Incendiu provocat de instalația unui brad. Pompierii au decis evacuarea de urgență a întregului imobil (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Opt persoane au necesitat îngrijiri medicale, șapte adulți și un copil


Panică într-un bloc din cartierul IC Frimu din Galați după ce un apartament a luat foc, iar scara imobilului s-a umplut de fum. Alarma a fost dată de unul dintre locatari, iar la fața locului au fos trimise mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și mai multe echipaje medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță și de la SMURD.

În momentul în care au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în sufrageria unui apartament situat la etajul al doilea al blocului. Din cauza faptului că întregul bloc era acoperit de fum, salvatorii au decis evacuarea de urgență a întregului imobil. ”În momentul sosirii, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la apartamentul situat la etajul al doilea, în sufragerie, cu degajare mare de fum. Au fost evacuate 20 de persoane, atât de la etajele superioare, cât și de la etajele inferioare”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Locatarii s-au speriat îngrozitor, mai ales că au auzit și o bubuitură.

Din cauza intoxicației cu fum, opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Opt persoane au necesitat îngrijiri medicale, șapte adulți și un copil. Șase dintre acestea au fost transportate la spital, printre acestea fiind și copilul, care prezenta și o plagă ușoară la frunte”, a completat purtătorul de cuvânt al ISU.

Din fericire, niciuna dintre persoanele transportate la spital nu a avut nevoie de internare.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurt-circuit la instalația bradului.

Citit 9158 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 13:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.