Parteneriat pentru protejarea copiilor și a mediului

Parteneriat pentru protejarea copiilor și a mediului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Compania CCC şi UNICEF au semnat, la finele anului trecut, un parteneriat pe durata a trei ani (2019-2021), care va contribui la misiunea globală a UNICEF de a proteja copiii. Astfel, retailerul de încălţăminte renunţă la punga de plastic şi introduce punga de hârtie reciclabilă de un leu în toate cele 71 de magazine pe care le deţine în România. Măsura a fost luată la nivel internaţional, iar toate sumele colectate din vânzarea noilor pungi vor fi donate către UNICEF. Totodată, ca parte a aceleiaşi misiuni, de-a lungul anilor următori, în cadrul parteneriatului, pentru fiecare kilometru parcurs de cicliştii din echipa CCC Team, în timpul curselor sau antrenamentelor, va fi donat un dolar către UNICEF. CCC, cel mai mare producător de pantofi din Europa, estimează că va dona către UNICEF o sumă de aproape 6,6 milioane de euro, pe parcursul următorilor ani. Conform estimărilor, un român achiziţionează 200-300 de pungi de plastic anual, iar la nivel global datele sunt şi mai îngrijorătoare: 500 de miliarde de pungi de plastic sunt folosite în fiecare an, ceea ce reprezintă un pericol real pentru mediu.

Citit 1063 ori Ultima modificare Marți, 14 Ianuarie 2020 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.