Alergare pentru persoanele cu dizabilităţi

Alergare pentru persoanele cu dizabilităţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

24 ianuarie 2020 reprezintă pentru doi campioni ai faptelor bune un nou prilej de a fi alături de oamenii cu nevoi speciale. Un ultramaraton organizat cu ocazia Unirii Principatelor va fi prilej pentru militarul Laurenţiu Cobzaru şi prietenul său, pompierul brăilean Costel Mazâlu, să mobilizeze din nou societatea civilă pentru două scopuri nobile.

Motivarea şi încurajarea persoanelor cu dizabilităţi să practice sportul, chiar şi la nivel de înaltă performanţă, şi sprijinirea cu echipamente necesare deplasării persoanelor cu deficienţe de motricitate sunt cele două lucruri pentru care sunt chemați să alerge cei pasionați. Un beneficiar al marii alergări va fi Asociaţia "Special Friends" din Brăila, o asociaţie ai cărei membri au în palmares nu mai puţin de 80 de medalii obţinute, doar în 2019, la competiţiile paralimpice. "Prin aceste rezultate demonstrăm că se pot depăşi orice fel de obstacole atunci când există voinţă, muncă în echipă şi credinţă în propriile puteri. Practicarea sportului paralimpic este una dintre cele mai bune metode pentru dezvoltarea anumitor abilități, creșterea stimei de sine și integrare în societate", argumentează militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru. Toți cei care doresc să sprijine sportivii paralimpici o pot face în contul deschis la BRD Brăila - RO11BRDE090SV38465850900. Un al doilea beneficiar al evenimentului este Fundaţia "Motivation Romania", care derulează un proiect de donare a scaunelor rulante pentru persoanele cu dizabilităţi. "Cei mai mulți dintre oamenii cărora asociaţia le donează scaune rulante și-au pierdut mobilitatea în accidente auto, de înot, prin căderi de la înălțime sau din cauza unor afecțiuni medicale. Cu fiecare 100 de euro din donații, Fundația "Motivation" aduce în România, recondiționează și donează un scaun rulant potrivit persoanei care are nevoie de el pentru a se deplasa. Un astfel de scaun rulant nou poate costa peste 2.000 de euro", precizează organizatorii evenimentului. Cei care vor să ajute cauza pot dona bani în contul Fundaţiei "Motivation", deschis la BCR: RO98RNCB007101142739 0030. 

De asemenea, cei care vor să susţină cele două cauze pot fi alături de cei doi alergători care vor marca astfel o zi mare pentru istoria noastră făcând o faptă bună pentru semenii lor. Traseul pe care Cobzaru şi Mazâlu vor alerga, până la Focşani, se va desfăşura pe ruta Primăria Municipiului Brăila – Muchia – Latinu – Corbu Nou – Măicănesti – Râmniceni – Slobozia Boteşti – Tătăranu – Bordeasca Veche – Gologanu – Milcovu – Primăria Municipiului Focşani.

Citit 2972 ori Ultima modificare Marți, 21 Ianuarie 2020 19:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.