241 de căsătorii au fost înregistrate la oficiile de stare civilă din judeţul Galaţi în noiembrie 2019. Astfel, în penultima lună a anului trecut, au fost cu 57 de căsătorii mai puţine faţă de luna precedentă, dar cu 41 mai multe decât în luna corespunzătoare din 2018, conform Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi.
Pe de altă parte, tot în noiembrie 2019, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi la primăriile teritoriale au fost pronunţate 29 de divorţuri, cu opt mai puţine faţă de luna precedentă şi în scădere cu 50 de cazuri faţă de luna corespunzătoare din anul 2018.
În ultimele 15 luni, cele mai multe divorţuri au fost pronunţate în noiembrie 2018 şi în martie 2019. Anul trecut, lunile cu cel mai mic număr de divorţuri au fost ianuarie, mai, iulie, septembrie şi noiembrie.