Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România până în anul 2021, chiar dacă Regatul Unit va fi, începând din 1 februarie, în mod oficial, în afara Uniunii Europene (UE), afirmă reprezentanţii locali ai operatorilor de curierat expres. Potrivit acestora, în perioada următoare, Marea Britanie şi UE vor negocia detaliile tranziţiei comerciale, care se vor aplica abia începând cu 1 ianuarie 2021. Marea Britanie este una dintre cele mai importante destinaţii a expediţiilor prin curierat din România.
Încă se pot trimite pachete în Marea Britanie Scris de Ovidiu Amălinei


Ovidiu Amălinei
Articole recente - Ovidiu Amălinei
Se pot depune cereri de plată pe schemele de silvomediu Românii şi-au redus cheltuielile la strictul necesar Tot ce trebuie să știi despre cauzele și tratamentul migrenelor Ce este terapia cu lumină roșie şi ce beneficii are Mănăstirea ”Sf.Trifon” va găzdui un muzeu dedicat agriculturii
Mai multe din această categorie: