Contabilul-şef are salariu mai mare ca directorul

Contabilul-şef are salariu mai mare ca directorul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şeful sectorului financiar poate beneficia de sporuri de până la 80 la sută * Un director care are şi salariu de merit câştigă cu 1.000 de lei mai puţin *

Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai tare dintr-o şcoală? Iar oglinda ne va răspunde că depinde în ce parte ne uităm.

Dacă avem în vedere responsabilitatea şi munca depusă, cu siguranţă e vorba de director. Dar, dacă ne uităm la salarii, vom constata că în unele unităţi contabilul-şef al unei şcoli - centru financiar câştigă mult mai bine decât directorul.

Nu contestăm faptul că un contabil-şef nu-şi merită banii pentru munca prestată. Poate merită chiar şi în plus.

Ne dorim doar să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că directorii sunt nedreptăţiţi şi plătiţi necorespunzător comparativ cu responsabilităţile pe care le au în plus, fată de contabili.

Nu spune nimeni că Legea 330 ar fi bună, dar măcar din punctul acesta de vedere ar fi aşezat lucrurile. Bineînţeles, de dorit ar fi fost ca şi coeficienţii să fie mai mari pentru toţi angajaţii unităţilor de învăţământ.

Deocamdată se aplică aceleaşi criterii de salarizare ca în decembrie 2009, când directorii primeau lefurile după un act normativ, iar contabilii după altul, de aici apărând discrepanţele despre care vorbim.

80 la sută sporuri

Aşa cum şi salariile directorilor de şcoală sunt mai mici sau mai mari, în funcţie de vechime şi de grade didactice, şi între contabili există diferenţe.  Ca urmare, nu toţi şefii-contabili se pot mândri că-şi depăşesc directorii în salarii.

Dar un contabil-şef cu încadrare maximă şi cu toate sporurile depăşeşte chiar şi cu 2.000 de lei un director aflat pe cea mai înaltă treaptă de salarizare.

Secretul acestor diferenţe îl constituie faptul că un contabil-şef poate aproape să-şi dubleze salariul, în mod perfect legal, cu sporurile pe care le ia.

Maximul sporului de conducere pentru un contabil-şef este de 40 la sută, mai mare decât cel al directorului care ia cel mult 35 la sută.

În plus, contabilul-şef mai primeşte şi spor de 25 la sută pentru viza de control preventiv. Pe care şi directorul o acordă, dar nu primeşte niciun leu în plus pentru această responsabilitate.

Alt spor pentru contabili este cel de ecran, care poate ajunge la 15 la sută.

La un simplu calcul se poate constata că salariile de încadrare ale contabililor-şefi se pot aproape dubla, prin aplicarea celor trei sporuri.

Diferenţe între 1.000 şi aproape 2.000 de lei

Subliniem încă o dată că şefii serviciilor financiare din şcoli iau aceste salarii perfect legal şi la un nivel binemeritat. Cei care sunt însă nedreptăţiţi sunt directorii.

Pentru că aceştia, pe lângă răspunderea asupra problemelor financiare ale şcolilor, mai au şi altele. Răspund de derularea procesului educativ, de actele de studii, de internate, cantine, ateliere, de organizarea examenelor, de planul de încadrare cu personal, pe scurt, de tot ceea ce se întâmplă în unitatea respectivă, nu numai de un compartiment. Atunci şi raportul între salarii ar trebui să fie acelaşi.

Dar să exemplificăm cu cifre. Conform informaţiilor pe care le deţinem de la contabilul-şef al ISJ, Gheorghe Dumitru, un contabil-şef cu studii superioare de la un centru financiar are un salariu brut între 5.200 şi 5.400 de lei.  Ceea ce înseamnă că ia în mână în jur de 3.500-3.600 de lei.

Un director cu peste 30 de ani vechime, gradul I şi gradaţie de merit - care reprezintă 25 la sută în plus la salariu - ia în mână  2.700 de lei, maxim 3.000 de lei.

Dar, atenţie, am adăugat şi gradaţia de merit. Dacă adăugăm această premiere şi la contabilii-şefi, diferenţa dintre salariul acestora şi cel al directorului cu gradaţie de merit se ridică la aproape 2.000 de lei.

Un contabil-şef care are gradaţie de merit ia în mână aproape 4.700 de lei.

Nu numai directorii de şcoli, dar şi primarii din orice comună au toate motivele să fie invidioşi pe astfel de lefuri.

Citit 6461 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.