Porumbeii gălăţeni, campioni la frumuseţe

Porumbeii gălăţeni, campioni la frumuseţe
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică, expoziţia regională de porumbei, păsări şi animale mici, organizată de către Asociaţia Judeţeană Columbofilă Galaţi împreună cu sponsorul principal, Grupul Mariano - SC Agrodunărea SA, a luat sfârşit.

Nu la ora anunţată, ci cu 3 ore mai târziu pentru că foarte mulţi gălăţeni şi-au dorit să viziteze această expoziţie inedită de la Galaţi. Din cauză că programul cu publicul s-a prelungit, premierea participanţilor a avut loc destul de târziu.

„La ora la care trebuia să închidem era încă foarte multă lume afară. Zeci de mii de gălăţeni de toate vârstele  au admirat în aceste trei zile exponatele”.

„Nu mă aşteptam să văd atâta lume. A fost chiar şi pentru noi, organizatorii, un succes care ne-a depăşit aşteptările”, ne-a mărturisit domnul Cătălin Ionescu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Columbofililor gălăţeni.

Porumbeii, găinile şi iepurii care au participat la expoziţia regională au fost jurizaţi de arbitri specializaţi.

„Pentru a asigura imparţialitatea arbitrilor, exponatele dintr-un oraş nu au fost jurizate de arbitri din acelaşi oraş. S-au acordat 55 de cupe de campioni la porumbei, şase la iepuri (Miercurea Ciuc, Braşov şi Buzău) şi 15 la găini (Prahova, Braşov, Iaşi, Brăila, Tulcea şi Cluj)”.

„La iepuri şi la găini nu am avut campioni din Galaţi. În schimb am avut 22 de porumbei campioni. S-au acordat şi şapte cupe de participare celor care au avut o prezenţă numeroasă. Cupele au ajuns în Târgovişte, Iaşi, Cluj, Buzău, Braşov, Comarnic şi Bistriţa ”, ne-a mai spus domnul Cătălin Ionescu.

13 columbofili din Asociaţia Judeţeană a Columbofililor Galaţi sunt fericiţii deţinători ai celor 22 de porumbei campioni. Mai jos publicăm lista tuturor celor 13 columbofili, dar şi lista raselor de porumbei cu care aceştia au ieşit învingători.

Premianţii

La rasa „Jucător de Galaţi”,  Antonel Puşcaşu a câştigat 7 titluri de campion – bălţat pe vânăt, bălţat pe vânăt moţat (o femelă şi un mascul), bălţat pe negru, bălţat pe galben moţat, galben şi bălţat pe galben moţat.

Cu aceeaşi rasă de porumbei, dar cu doi viorii (o femelă şi un mascul) şi unul roşu, Liliana Ciocan şi-a adjudecat trei premii.

Costel Gafton a obţinut două cupe de campion pentru un jucător de Galaţi galben şi unul negru.

Tot campioni au fost şi un jucător de Galaţi bălţat pe roşu al lui Ovidiu Maftei, şi un bălţat pe negru moţat al lui Gelu Teodor.

Cu aceeaşi rasă de porumbei au mai obţinut titluri de campioni Dorin Lupaşcu (cu un bălţat pe vânăt) şi Gabriel Călinescu (cu un bălţat pe negru).

Adrian Ionescu a câştigat o cupă de campion cu un porumbel numit „lung de Brăila”, iar Şerban Duret şi-a adjudecat titlul cu un porumbel „scurt de Brăila”.

Gabriel Călinescu şi-a adjudecat şi premiul pentru cel mai frumos porumbel voiajor românesc de frumuseţe. Campionul de la această categorie este de culoare argintie. 

Toţi aceştia au câştigat premii la rasele româneşti de porumbei. Am avut însă premianţi şi printre gălăţenii care cresc rase străine.

Alexandru Lupu şi-a adjudecat un titlu de campion cu un porumbel voltat argintiu.

Ion Băilă îşi va trece în palmares un titlu de campion cu al său porumbel guşat pomeranian de culoare albastră.

La rasa King, au fost scoşi doi campioni, amândoi cu stăpâni gălăţeni. Este vorba de un porumbel King alb al lui Gheorghe Răducanu şi de unul gut al lui Petru Răzvan Jijileanu.

„Vreau să îi felicit pe toţi câştigătorii, dar şi pe ceilalţi participanţi. Le mulţumim mult columbofililor, crescătorilor de găini şi animale mici care au participat la această expoziţie, dar şi vizitatorilor. Cu această expoziţie, organizată impecabil, am schimbat, cu siguranţă, standardele expoziţiilor viitoare din România”, a conchis domnul Cătălin Ionescu.

Îi felicităm şi noi atât pe campioni, cât şi pe organizatorii minunatei expoziţii. Sperăm ca acest eveniment să se repete cât mai des posibil în oraşul de la Dunăre, mai ales că gălăţenii au demonstrat în acest sfârşit de săptămână că ştiu să aprecieze frumosul.

Citit 5891 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.