Camera mobilă poate ajunge şi la carantinaţi

Camera mobilă poate ajunge şi la carantinaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În urma şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât sistarea activităţii cu publicul la toate instituţiile aparţinând aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Galaţi, excepţie făcând situaţiile considerate urgenţă/necesitate, precum eliberarea actelor de identitate emise care sunt în aşteptare la ghişeul eliberări.

Totodată, autorităţile locale au stabilit că cererile privind persoanele fizice internate sau primite/găzduite în instituţii de ocrotire, centre de servicii speciale, la solicitarea conducătorului instituţiei găzduitoare (art.78, OUG 1375/2006), transmisă prin fax, e-mail şi/sau anunţată telefonic se vor soluţiona cu ajutorul camerei mobile.

Tot cu camera mobilă se vor soluţiona şi cererile persoanelor aflate în carantină sau izolate la domiciliu, după verificarea la autoritatea competentă pentru confirmarea situaţiei şi exclusiv în cazul justificării temeinice a urgenţei privind necesitatea eliberării actului de identitate.

 

Citit 1874 ori Ultima modificare Marți, 24 Martie 2020 13:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.