Și poștașii merită spor de periculozitate

Și poștașii merită spor de periculozitate
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Nu sunt medici sau asistente, nici polițiști, jandarmi sau militari, dar și ei sunt în linia întâi. Și ei își riscă sănătatea zilnic, mergând din ușă-n ușă, aducând pensii, ajutoare sociale, alocații, neștiind niciodată dacă persoanele cu care intră în contact sunt infectate cu COVID-19 sau nu. Da, despre poștași este vorba, iar cei mai mulți dintre ei lucrează pe salariul minim pe economie sau au câțiva lei peste. Iată de ce Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) face un apel către guvern de a acorda o indemnizație de risc salariaților expuși riscului contaminării, atât prin contact direct, cât și indirect (cei care prelucrează trimiteri poștale, bani, colete etc), cât și pentru asigurarea materialelor și echipamentelor de protecție în cantitățile necesare.

"Zilnic, peste 11.600 de poștași intră în contact direct cu peste 1,16 milioane de persoane și lunar cu peste 24,36 milioane de persoane, pentru a le preda trimiteri înregistrate, contra semnătură. Dintre aceste persoane, multe pot fi astăzi sănătoase, dar purtătoare de virus. Până vor avea loc testările, autoizolarea și comunicarea de la DSP către oficiile poștale a numelor și adreselor celor autoizolați, poștașii nu știu care sunt destinatarii care-i pot contamina. Un poștaș contaminat, până la declanșarea simptomelor bolii, poate contamina zilnic peste 100 de persoane din afara Poștei Române, dar și pe colegii din colectivul cu care lucrează!", se arată într-un apel transmis de SLPR.

Conform lui Adrian Tatu, liderul filialei Galați a SLPR, sunt peste 300 de salariați ai Poștei Române - factori poștali și oficianți, șoferi curierat - care, în Galați, intră în contact direct cu destinatarii. "Și poștașul care merge din ușă-n ușă este în linia întâi! Marea lor majoritate sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Pentru ei și pentru colegii noștri care intră în contact direct cu mii de persoane și care își riscă zilnic sănătatea, sperăm ca guvernul să aprobe un spor de periculozitate măcar de 25-30 la sută din salariu. Sindicatul nostru a cerut, de asemenea, aprobarea ca, în această perioadă, să putem lăsa trimiterile și recomandatele în cutiile poștale, pentru a diminua substanțial riscurile contaminării, dar problema este pasată de la o instituție la alta", ne-a spus Adrian Tatu.

Nu în ultimul rând, SLPR mai cere guvernului includerea Poștei Române în categoria instituțiilor cărora să li se asigure măști și mănuși, dezinfectați corporali și de suprafețe, în cantitățile necesare pentru asigurarea protecției salariaților și populației.

Citit 4754 ori Ultima modificare Marți, 07 Aprilie 2020 20:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.