Copii necăjiţi, ajutaţi de voluntari

Copii necăjiţi, ajutaţi de voluntari
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* În Parohia „Sfânta Ana” din cartierul gălăţean „Dunărea”, de câteva luni, slujitorii de aici şi mai multe creştine voluntare au întins o mână de ajutor unor copii ce provin din familii monoparentale sau din familii cu grave probleme sociale *

Preoţi, voluntari şi asistaţi, pe toţi i-am întâlnit la ei acasă, în frumoasa Biserică „Sfânta Ana” din Galaţi, unde slujeşte în Domnul, o triadă de slujitori: părintele paroh Ion Jalbă, părintele Gheorghiţă Stavăr şi părintele Ionel Rusu.

„Am pornit cu acest proiect de la ideea unei gălăţence, doamna Ramona Boboc, ne spunea părintele Ion Jalbă. Nu avem un spaţiu adecvat, dar, pentru că avem familii cu probleme grave, am considerat că e nevoie să facem mai mult, să prelungim  liturghia de la Sfântul Altar la altarul inimilor celor necăjiţi...”.

Zis şi nu numai atât, ci şi înfăptuit cuvântul prin faptă. Astfel, prin septembrie 2009, doamna Ramona, bazându-se pe evidenţele cu familiile necăjite existente la nivelul parohiei, a pornit din uşă în uşă şi a cercetat - cu sufletul - starea în care supravieţuiesc vreo patruzeci de familii din cartierul  Micro 19, cartier arondat Bisericii „Sfânta Ana” din Galaţi...

„Am făcut vreo patruzeci de anchete, însă neavând un aşezământ social al parohiei, am considerat că e bine să pornim la drum acordând, deocamdată, asistenţă socială pentru  doisprezece copii”, ne mărturisea doamna Ramona, la rându-i căsătorită, mamă a unei fetiţe de patru ani şi în aşteptarea celui de-al doilea copil...

Poverile copilăriei

Cei doisprezece sunt elevi ai şcolilor nr. 12, nr. 22 şi nr. 27 din Galaţi, cu care părintele Ion Jalbă şi Comitetul de femei de aici ţin o strânsă legătură. Sunt copii de vârste cuprinse între 7 şi 11ani şi  din poveştile lor - fiindcă am ascultat câteva ore poveştile celor mici de trezit la viaţă oameni mari! - am dedus fără mari eforturi că acest program „after school” - „Alege Şcoala!” - al Sfântului Sinod al BOR - este o gură de aer pentru ei şi familiile lor.

Între cei doisprezece, Carla, Vasilică, Nicoleta, Maria, deşi la vârste fragede, poartă cu ei poveri grele. Unii au găsit la Sfinţii lui Dumnezeu căldura şi dragostea pe care proprii lor părinţi nu le-au dat-o, fie că s-au despărţit, fie că i-au abandonat.

Toţi au acum supraveghetori pentru temele de  la şcoală; alţii şi-au găsit liniştea, fie pentru că „tata are probleme cu alcoolul” sau „a plecat la ceruri”, fie pentru că „mama a rămas şomeră şi cu trei-patru copii şi nu mai ştie cum să împartă banii...” 

Slujitorii Bisericii „Sf. Ana” au găsit sprijin la părintele Ion Gologan, de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care le asigură copiilor o masă caldă la prânz.

„Întâi ajung la şcoală  şi apoi sunt transportaţi cu un microbuz de un gălăţean voluntar, domnul Ion Mustăţea”, ne spunea părintele Ion Jalbă.

„Prin rotaţie, voluntarii noştri asigură supravegherea lor, începând de la orele 12.30, când ajung la biserică după orele de curs şi până în jurul orei 17.30, când cei apropiaţi, părinţii sau bunicii vin să  îi insoţească spre casă...”.

Ca şi la Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”, unii dintre  copii de aici - adeseori - au tendinţa de a alege să rămână la biserică, decât să meargă acasă.

Care sunt motivele celor mici, ce poveri grele duc aceşti pui de om, veţi afla în pagina de Credinţă de sâmbătă. Tot atunci veţi afla şi motivele pentru care voluntarii de aici jertfesc din timpul lor.

Cu siguranţă, de acolo de Sus, părintele Teoharie Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că visul său, de a înălţa Casă Domnului, a fost împlinit.

Cu mai bine de douăzeci şi cinci de ani în urmă (în 1995), vrednicul de pomenire părintele Teoharie făcea demersuri la autorităţile comuniste să dea loc de biserică în cartierul Dunărea.

Acum sfântul locaş trebuie pictat. Însă prioritatea părintelui Ion Jalbă este acum ridicarea unui aşezământ social şi demersurile cu autorităţile locale pentru un spaţiu sunt în toi. Numai aşa, slujirea preoţească poate să fie completă. 

„Slujirea preoţească de la Altar trebuie să transpună în chip văzut cuvântul Evangheliei prin faptă,  prin ridicarea unor aşezământe pe lângă bisericile noastre”, sublinia Arhiereul Dunării de Jos la Adunarea Eparhială din acest an.

Sperăm ca la acest imperativ socio-comunitar să continue să se înscrie şi autoritatea locală, pentru că problemele sociale ale gălăţenilor sunt nu numai ale Bisericii, ci şi ale Statului...

Citit 3988 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.