Se pare că primăvara insistă din nou să se lase aşteptată. Totuşi, până când soarele de martie va binevoi să strălucească mai cu viaţă, ne-am putea bucura, spre exemplu, măcar pentru că nu suntem nevoiţi să ne petrecem ultimele zile din sezonul rece chinuindu-ne simţurile gastronomice cu meniuri bazate exclusiv pe produse conservate.
În hala de zarzavaturi din Piaţa Centrală e abundenţă, de parcă zilele trecute s-au cules roadele din grădini, livezi şi vii. Strugurii dulci (potrivit etichetei) şi negri costă 8 lei.
Nu ştim dacă acest preţ vi se pare mare sau mic, dar înainte să luaţi o hotărâre, aflaţi că un kilogram de ciorchini cu boabă mare şi albă se dă cu 11 lei.
Merele autohtone nu şi-au schimbat prea mult valoarea pe piaţă în ultimele săptămâni, deşi n-am mai prea văzut fructe al căror preţ să pornească de la 1,5 lei, cum se întâmpla în săptămânile trecute.
Oricum ar fi, merele rămân mult mai ieftine decât perele de 6,5 lei kilogramul. Kiwi costă aproape 4,5 lei, bananele 4 lei kilogramul, iar portocalele pentru cumpărarea cărora, acum mulţi ani, se făceau cozi, se dau acum cu doar 3 lei.
Un kilogram de grapefruit costă 4 lei, cu variantele de prezentare „grefe” şi „grefe albe”.
Nici la capitolul legume nu ducem lipsă de opţiuni. Pe lângă cartoful al cărui preţ rămâne 1 leu, neschimbat de luni bune, găsiţi fasolea al cărei preţ oscilează între 5 şi 7 lei.
Varza costă tot 2,5 lei kilogramul, iar ceapa se dă şi ea cu 2 sau 2,5 lei (cea cultivată în Bădălan). Asta dacă nu cumva vă doriţi să cumpăraţi ceapă roşie, care costă 3 lei.
Preţul usturoiului e încă picant, 12 lei, în vreme ce morcovul s-a mai devalorizat pe alocuri cu 50 de bani, ajungând acum la 2 lei pe kilogram.
Puteţi cumpăra, însă, pentru culoare şi gust, salată la 2 lei căpăţâna, ridichi de 1,5 lei legătura şi ardei roşii, galbeni sau portocalii de 9,5 lei.
Gust bun au, probabil, şi ciupercile care se dau şi cu 7, dar şi cu 8,5 sau 9 lei kilogramul, în funcţie de mărimea legumelor pe care le băgaţi în sacoşă.
Ne-am mirat să vedem că se găsesc roşii şi la 4 lei kilogramul, dar şi că dovleceii s-au mai dezumflat chiar şi cu 1,5 lei la preţ, ajungând acum până la 7 lei. Rezonabilă este şi conopida, care nu mai costă 5 lei, ci 3 lei.
Una peste alta, nu prea am găsit motive să ne plângem că n-avem ce cumpăra. Poate doar că nu avem cu ce cumpăra, dar asta este, deja, o altă discuţie!