Posturi puţine în şcolile gălăţene

Posturi puţine în şcolile gălăţene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înainte de etapa completărilor de normă şi înainte de alte două etape importante în calendarul mişcării personalului didactic, restrângerile şi pretransferurile, în şcolile de gălăţene s-au scos la bătaie extrem de puţine posturi.

Conform datelor afişate pe portalului examenului de titularizare, în acest moment sunt 191 posturi complete cu viabilitate cel puţin patru ani, alte 390 de posturi complete, dar cu viabilitate sub patru ani, şi 1394 de catedre incomplete.

De exemplu, anul trecut, erau 689 de posturi complete, după rezolvarea completărilor de normă şi a restrângerilor de activitate. Anul acesta, sunt doar 570 de catedre complete (valabile sau nu minim patru ani), înainte de începerea primei etape din calendar.

Cele 191 de posturi complete, cu valabilitate cel puţin patru ani, se împart, în mare, astfel:

·    biologie (1, rural), 

·    chimie (1, rural),

·    educatoare (33 urban, 17 rural),

·    fizică (1 urban, 1 rural),

·    fizică/chimie (3 rural),

·    geografie (2 urban, 2 rural),

·    învăţător (3 urban, 10 rural),

·    istorie (3 urban, 4 rural),

·    limba engleză (2 urban, 4 rural),

·    limba franceză (4 urban, 2 rural),

·    franceză/engleză (4 rural),

·    limba şi literatura română (2 urban, 11 rural),

·    matematică (4 urban, 29 rural),

·    religie (2 urban, 2 rural).

La câteva discipline, printre care informatică, educaţie fizică, educaţie plastică sau filozofie şi logica argumentării, nu este niciun post complet titularizabil, ci doar pentru suplinitor.

Calendar

Şedinţa publică pentru soluţionarea completărilor de normă, pentru anul şcolar în curs, are loc joi, la Grupul Şcolar Industrial de Marina Galaţi.

Locurile rămase libere după această etapă vor fi afişate pe 30 martie. O nouă listă cu posturile rămase neocupate după restrângeri şi pretransferuri, valabile pentru examenul de titularizare din vara lui 2010, va fi făcută publică până pe 11 mai.

Citit 1064 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.