Portofoliu educaţional pe trimestre

Portofoliu educaţional pe trimestre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Educaţiei a făcut public un model de portofoliu educaţional, modalitatea de evaluare a elevilor, propusă în noul proiect al Legii educaţiei.

Portofoliul va cuprinde totalitatea diplomelor sau a altor înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite atât la şcoală, cât şi în afara orelor.

Nivelul de cunoştinţe sau de competenţe (satisfăcător, mediu, insuficient) la fiecare disciplină şcolară trebuie indicat de cadrul didactic.

De exemplu, pentru istorie, geografie şi cultură civică, elevul este evaluat la mai multe capitole: stăpânirea cunoştinţelor, prin raportare la programa şcolară, posedarea reperelor spaţiale şi temporale, stăpânirea instrumentelor şi documentelor specifice, stăpânirea conceptelor şi a unui vocabular specific, capacitatea de construire a unui discurs oral şi scris.

La limba străină îi sunt apreciate exprimarea scrisă, exprimarea orală, stăpânirea metodelor şi cunoştinţele personale şi culturale. Documentul trebuie să mai conţină date despre numărul de elevi din clasă, iar media anuală a elevului este raportată la media anuală a clasei.

De remarcat este că modelul de portofoliu împarte anul şcolar în trimestre şi nu în semestre, aşa cum este acum.

Nu se ştie exact dacă este o scăpare a specialiştilor rupţi de realitatea din învăţământ sau dacă ministerul are intenţia de a modifica structura anului şcolar.

Modelul de portofoliu educaţional, postat pe forumul deschis de minister pentru discuţii pe marginea proiectului de lege, la www.unpasinainte.edu.ro, poate fi CITIT AICI.

Citit 2168 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.