Coadă la analize, până la vară

Coadă la analize, până la vară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Unele laboratoare fac deja programări la analize pentru luna iunie * Altele, abia pentru luna mai * În orice caz, dacă nu v-aţi programat deja, în aprilie nu prea aveţi şanse să mai ajungeţi în bătaia seringii, decât dacă starea dumneavoastră reprezintă o urgenţă medicală * Există însă şi laboratoare de analize care nu ştiu cu siguranţă câţi bani vor primi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi pentru luna mai, aşa că nu fac deocamdată programări decât până în perioada respectivă *

Dacă tocmai v-aţi hotărât să vă reevaluaţi starea de sănătate la început de primăvară, iar medicul de familie v-a şi scris o trimitere pentru un set de analize gratuite (de fapt, investigaţii al căror preţ va fi decontat de CJAS către laboratorul de analize pe care îl alegeţi, în baza calităţii dumneavoastră de asigurat), nu este cazul să vă amânaţi treburile pe care le aveţi în dimineţile următoare şi nici să săriţi peste micul dejun.

Mai bine programaţi-vă la unul dintre centrele de investigaţii paraclinice  şi vedeţi-vă liniştiţi de treabă. Motivul: în afara cazului în care puteţi şi doriţi să plătiţi cu banii jos toate investigaţiile, nu aveţi altă soluţie decât să vă aşteptaţi rândul la analize până prin lunile mai sau iunie.

Ieri dimineaţă am încercat să aflăm câtă răbdare trebuie să aibă un gălăţean căruia nu i s-au recomandat analize în regim de urgenţă, ci în regim de investigaţii curente.

De la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi am aflat că s-au făcut programări deja pentru toată luna aprilie.

Există, în plus, şi câteva programări pentru luna mai, dar această lista este ceva mai scurtă, mai ales că spitalul nu a primit încă date precise cu privire la suma pe care o va primi, în ultima lună de primăvară, de la CJAS. Şi nu se cade să programezi pacientul pentru servicii pe care s-ar putea să nu i le poţi oferi niciodată!

Dar liste de aşteptare nu sunt numai la Stat, ci şi la centrele medicale private de analize care lucrează în parteneriat cu CJAS.

Spre exemplu, din câte am înţeles noi, la SC Medicotest SRL s-a completat deja lista de aşteptare pentru luna aprilie, urmând să se facă programările pentru mai.

La Centrul Medical Romar s-a rezervat deja aproape toată luna mai, iar la Vital Med se făcuseră, ieri dimineaţă, rezervări pentru data de 8 iunie.

Deşi nu e exclus, ar fi de mirare să mai găsiţi un loc liber la vreunul dintre cele 17 laboratoare aflate în contract cu CJAS, ca să vă faceţi analizele în cursul lunii următoare. 

Nu e, însă, cazul să vă lăsaţi cuprinşi de dezamăgire! Cu cât vă programaţi mai repede, cu atât timpul de aşteptare până când ajungeţi în bătaia seringii va fi mai scurt.

Şi nici nu este perioada în care să amânaţi la nesfârşit astfel de investigaţii.

Nu uitaţi că în acest an CJAS a primit cu 14,88 la sută mai puţin bani pentru a cumpăra servicii prestate de laboratoarele de analize, iar Statul nu a adoptat încă o strategie pentru a suplimenta fondurile care, mai mult ca sigur, se vor dovedi insuficiente.

Aveţi grijă, deci, să nu amânaţi investigaţiile la infinit, ca să beneficiaţi de fondurile de la Stat, chiar dacă trebuie să aşteptaţi vreo lună-două pentru asta. 

Citit 1016 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.