O lume mai bună, alături de „Christiana”

O lume mai bună, alături de „Christiana”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sufletele curate vin în ajutorul copiilor cu dizabilităţi psihice *

„Împreună putem construi o lume mai bună” – acesta este numele proiectului derulat între Şcoala Specială Numărul 2 „Constantin Pufan” şi Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Galaţi.

Proiectul a debutat la sfârşitul anul trecut  trecut, când copiii cu dizabilităţi psihice au serbat Crăciunul 2009 alături de elevii anului I B de la „Christiana”, elevi coordonaţi de Viorica Florea.

Zile sfinte

În Săptămâna Patimilor, lăsând la o parte problemele de zi cu zi, voluntarii de la „Christiana” au organizat acţiunea „Iepuraşul de Paşte” pentru nouă copii cu dizabilităţi psihice.

Aşteptându-l pe Iepurilă, cei mici au încondeiat ouă, au realizat decoraţiuni pentru masa de Paşte şi au pictat icoana Învierii.

Pentru a se putea bucura împreună de Sfintele Sărbători de Paşti, copii şi-au deschis sufletele unii în faţa celorlalţi, luând astfel naştere delicata expoziţie în care sunt prezentate lucrările realizate.

Voluntariat pentru copii şi bătrâni

Şi pentru ca bucuria să fie şi mai mare, fiecare copil a primit câte un dar tradiţional - un cozonăcel, un iepuraş de ciocolată, ouă de ciocolată, banane, portocale dar şi… ouă naturale, câte un set de carioci şi abţibilduri pentru ca micii artişti să-şi poată desăvârşi opera.

Toţi viitorii asistenţi medicali-voluntari, de la „Christiana” au înţeles că implicarea lor este importantă în prezent, dar mult mai importantă pentru viitor.

A recupera măcar un copil cu dizabilităţi sau a-i demonstra unui vârstnic că este în continuare foarte valoros pentru comunitate – acestea sunt lucru care pot reprezenta pentru unii deziderate la nivel declarativ, dar pentru Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” reprezintă un mod de a fi.

Mai exact, de a fi UN OM PENTRU OAMENI – crezul „Christianei”.

Citit 1734 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.