Dublu eveniment la Agenţia Regională de Protecţia Mediului

Dublu eveniment la Agenţia Regională de Protecţia Mediului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi şi ai Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Galaţi, împreună cu cu autorităţi publice locale şi ONG-uri, vor participa astăzi la festivităţile care vor avea loc în Sala Verde din sediul ARPM, cu ocazia debutului activităţii Administraţiei Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior şi, totodată, a sărbătorii Zilei Internaţionale a Pământului – eveniment marcat în fiecare an începând din 1970.

„Prin demersurile ARPM Galaţi, realizate pentru protecţia şi conservarea biodiversităţii din lunca inundabilă a râului Prut, s-a constituit Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior (cu o suprafaţă de 8.247 ha) în baza H.G. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone”.

„Importanţa ecologică a acestui parc a fost recunoscută la nivel internaţional. Astfel, ca urmare a studiului regional finanţat de Biroul RAMSAR în perioada 1999-2001, Prutul Inferior a fost propus pentru a fi inclus în programul Coridorul Verde al Dunării Inferioare, desfăşurat cu susţinerea WWF”.

„Începând din noiembrie 2005 şi până în prezent, ARPM Galaţi a implementat proiectul «Restaurarea ecologică a Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior», cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul LIFE – Natura”, se arată într-un comunicat de presă remis de ARPM Galaţi.

22 aprilie - Ziua Mondială a Pământului

De 40 de ani, 22 aprilie a devenit o zi consacrată Pământului, în special a celui care poate fi cultivat. Sol a cărui suprafaţă nu este prea mare, raportată la numărul de locuitori ai planetei noastre.

În urmă cu o jumătate de secol reveneau cca 0,23 ha pe locuitor, iar azi abia 0,12 ha.

În ceea ce priveşte fertilizarea solului, România se găseşte într-o situaţie mai favorabilă decât cea globală, întrucât numai 52 la sută din soluri au o fertilitate redusă, 21 la sută posedă o fertilitate moderată şi 27 la sută o fertilitate ridicată şi foarte ridicată.

Din suprafaţa totală a ţării noastre, de 23,8 mil. ha, suprafaţa agricolă este reprezentată de 14,7 mil. ha, distribuţia pe cap de locuitor fiind de 0,65 ha, ceea ce ne situează între primele şase ţări din Europa.

Luând în considerare suprafaţa de teren arabil de 9,4 mil. ha, pe cap de locuitor revin cca 0,45 ha, iar ţara noastră urcă în ierarhia statelor europene pe locul 5.

Deci, România are un potenţial agricol mai ridicat comparativ cu potenţialul agricol mediu mondial, dar se năruie mitul fertilităţii solurilor româneşti.

Astfel, impresia pe care o avem de multă vreme ca agricultura noastră se face pe soluri foarte fertile nu este reală.

Astăzi, în lume (şi România nu face excepţie), Pământul a devenit o problemă cu soluţii nerezolvate referitoare la cantitate şi calitate.

Poluarea, scăderea fertilităţii, scăderea şi instabilitatea producţiilor agricole constituie o cauză a afectării semnificative a unor mari suprafeţe de teren.

Este necesară demararea urgentă a unui serios Program Strategic Naţional, aliniat la unul european, care să păstreze specificitatea pământului românesc, a solului ţării noastre.

Solul României, ţara în care trăim şi vor dăinui urmaşii noştri, constituie bogăţia noastră cea mai de preţ, care trebuie bine cunoscută şi preţuită, respectată şi fructificată la adevăratul ei potenţial. Pământul şi pâinea sunt două componente esenţiale ale vieţii tuturor.

Iar dragostea de pământ, de pâine şi animale a fost – şi dă, Doamne, să rămână – a doua religie a românilor, cu un destin marcat de trudă şi suferinţă, dar luminat mereu de speranţă.

Pornind de la această stare de lucruri, Ziua Mondială a Pământului trebuie să ne atragă atenţia, tuturor, că se cere mai multă grijă pentru pământul ţării, pentru cantitatea şi calitatea producţiei agricole, prin conservarea şi ameliorarea solului şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate. Avem un singur pământ şi trebuie să-l protejăm! (Ing. Mihai Stroilă, Inspector de zonă ANIF, Sucursala Teritorială Moldova de Sud)

Citit 988 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.