Cine programează la vaccinare persoanele nedeplasabile

Cine programează la vaccinare persoanele nedeplasabile
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Persoanele nedeplasabile, încadrate în diferite grade de handicap, aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, pot fi înscrise pentru vaccinarea gratuită împotriva COVID-19 prin intermediul echipei mobile, care se va deplasa la domiciliul lor.

Conform procedurii, pentru a solicita programarea la vaccinarea anti-Covid, persoanele nedeplasabile sau aparţinătorii acestora din municipiul Galaţi trebuie să sune la numărul de telefon 0236.307.740 sau să transmită un e-mail la pe adresa registratura_das

primariagalati.ro, contacte puse la dispoziţie de către Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi.

Datele pe care trebuie să le comunice sunt: numele și prenumele, codul numeric personal (CNP), seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon, adresa şi numele medicului de familie. Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Galaţi va transmite, mai departe, către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Galaţi, lista centralizată a persoanelor nedeplasabile, care au solicitat să fie vaccinate la domiciliu, prin intermediul echipei mobile.

Din păcate, rapiditatea programării şi a vaccinării nu depinde de Asistenţa Socială, ci de stocurile de vaccin existente.

De altfel, chiar medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, a dat asigurări publice că toate persoanele nedeplasabile care vor să se vaccineze vor fi vaccinate, chiar dacă timpul de așteptare este posibil să fie ceva mai mare. Aparţinătorii persoanelor nedeplasabile vor fi vaccinați și ei la domiciliu, pentru că nu trebuie irosită nicio doză de vaccin.

Citit 1578 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2021 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.