Infecţie intraspitalicească la Judeţean

Infecţie intraspitalicească la Judeţean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă se vor lua  măsuri speciale după înregistrarea unei infecţii intraspitaliceşti, cu germenul acinetobacter, ne-a informat ieri, la orele prânzului, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Pacient de 65 de ani, decedat

Dr. Valentin Boldea: „S-au prelevat probe de la trei pacienţi ai secţiei de Neurochirurgie. Testele specifice urmează să fie analizate în laboratorul Direcţiei.

Unul dintre pacienţi suferea de pe urma unei plăgi suprainfectate în urma unei intervenţii chirurgicale, iar ceilalţi doi, de meningită. S-a înregistrat decesul unuia dintre pacienţii cu meningită, în vârstă de 65 de ani, dar nu putem momentan stabili o relaţie de cauzalitate între prezenţa acinetobacter şi deces”.

Măsuri de precauţie

„În acest moment s-a limitat accesul pacienţilor în spital. Limitat nu înseamnă, însă, că spitalul s-a închis. Pentru secţia de Neurochirurgie am dispus dezinfecţii suplimentare, inclusiv în blocul operator.

Am cerut amânarea intervenţiilor neurochirurgicale, în cazurile în care această măsură este posibilă. Această infecţie intraspitalicească apare, chiar dacă nu foarte des. O particularitate este că germenul este rezistent la cele mai multe tipuri de antibiotice”, a mai spus directorul DJSP, Valentin Boldea.

Şeful secţiei de Neurochirurgie ne-a confirmat, telefonic, faptul că s-a demarat deja aplicarea unora dintre măsurile de precauţie recomandate.

În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a solicitat o anchetă suplimentară la spitalul gălăţean.

Citit 1408 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.