Exerciţiu militar tactic al lunetiştilor gălăţeni (FOTO)

Exerciţiu militar tactic al lunetiştilor gălăţeni (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Echipele de lunetiști ale Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” au executat în această perioadă un exercițiu tactic de antrenament în teren, informează Ministerul Apărării.

„Lunetiștii gălăţeni au fost organizați în echipe de câte doi militari, fiecare având sarcini concrete, unul fiind trăgător, iar celălalt observator, subordonați nemijlocit comandantului companiei. Acesta desemnează misiunile și țintele prioritare pentru fiecare echipă și poate întări cu o astfel de echipă un pluton de infanterie.

Echipele de lunetiști pot îndeplini mai multe tipuri de misiuni și pot fi organizați în funcție de necesitățile impuse de situația tactică.

Misiunea de bază a lunetistului o constituie sprijinul acțiunilor de luptă, prin executarea unui foc precis, la mare distanță asupra țintelor stabilite. Prin aceasta, lunetistul produce pierderi în rândul trupelor inamicului, îi încetinește deplasarea, îi demoralizează militarii și astfel produce confuzie în operațiile acestuia. Misiunea secundară a lunetistului este observarea câmpului de luptă și transmiterea informațiilor”, precizează Ministerul Apărării.

Lunetiștii sunt utilizați în toate formele de luptă în care precizia focului este cerută la distanțe mari. Ei poartă asupra lor doar ce îi este strict necesar pentru îndeplinirea misiunii.

În prezent, arma lunetistului din Armata României este pușca semi-automată cu lunetă (PSL), calibru 7,62 mm.

CITEȘTE ȘI: Exerciţiu NATO în Poligonul de la Smârdan

Foto: MApN/sg.maj.Nicușor Comănescu

Citit 2586 ori Ultima modificare Joi, 18 Martie 2021 22:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.