2.500 de euro ar schimba multe vieţi!

2.500 de euro ar schimba multe vieţi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Banii sunt necesari pentru cumpărarea unui aparat medical de care ar beneficia bolnavii cu pareze, distrofii musculare, scleroză în plăci şi alte probleme neurologice şi musculare * Acelaşi dispozitiv se va dovedi util în recuperarea unora dintre gălăţenii care au suferit un atac vascular cerebral sau care au fost diagnosticaţi cu Parkinson *

În sala de kinetoterapie a Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” fac exerciţii de recuperare, săptămânal, 150 de gălăţeni din oraş şi judeţ, cu vârste cuprinse între 17 şi 70 de ani.

Odată trecuţi de pragul clubului situat la parterul blocului S12 de pe strada Nae Leonard, cu toţii au parte de îndrumarea unui kinetoterapeut cu experienţă în recuperarea persoanelor cu dizabilităţi, dar beneficiază şi de un spaţiu în care să socializeze şi în care să încerce să îşi depăşească împreună atât problemele de integrare socială, cât şi limitele fizice.

De altfel, în cei aproape 18 ani de existenţă, asociaţia înfiinţată de Vasile şi Fănica Cristea a adunat peste 700 de membri, care au beneficiat de-a lungul timpului, într-un fel sau altul, de pe urma apartenenţei la acest club.

A fost cu siguranţă un drum anevoios, de-a lungul căruia, în afara Consiliului Local, prea puţine instituţii gălăţene au oferit clubului un sprijin real. Tocmai de aceea, cei dispuşi să ajute sunt cu atât mai preţioşi.

Binefăcătorii de peste Ocean

În ultimii ani, „Sporting Club” a dezvoltat o colaborare strânsă cu membrii unei asociaţii creştine misionare din Statele Unite.

Aceştia din urmă i-au sponsorizat pe gălăţeni, în repetate rânduri, cu echipament şi cu materiale sportive, dar şi cu nu mai puţin de 350 de scaune rulante.

De fapt, din câte am putut vedea, americanii vin aproape în fiecare an la club, studiază nevoile gălăţenilor care se luptă să îşi depăşească handicapul şi ajută, după posibilităţi.

Un aparat care le-ar uşura multora recuperarea

În prezent, ne-a spus preşedintele Vasile Cristea, Sporting Club încearcă să cumpere pentru membrii săi un aparat medical care să le faciliteze recuperarea unora dintre gălăţenii care au suferit atacuri vasculare-cerebrale, care luptă cu boala Parkinson sau care au de suferit de pe diverselor probleme de sănătate, de la paralizii infantile, scleroză în plăci şi alte probleme neurologice şi musculare, până la sechelele apărute în urma producerii unro traumatisme cranio-cerebrale.

Binefăcătorii americani s-au oferit să ajute „Sporting Club” cu  jumătatea din suma necesară cumpărării aparatului al cărui preţ total se ridică la 5.000 de euro.

Mai lipsesc, deci, 2.500 de euro - o sumă nu foarte mare, dar care le-ar putea facilita recuperarea multor gălăţeni.

Cei care doresc să ajute „Sporting Club” în demersurile sale pot afla mai multe la sediul asociaţiei sau la numerele de telefon    0236 468 485 şi 0741 172 676.

Contul bancar în care se pot face donaţiile este: APH Sporting Club RO84BRDE180SV4707541800 - BRD Galaţi.

Citit 726 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.