Ce riscăm când „sărim” peste micul dejun?

Ce riscăm când „sărim” peste micul dejun?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un sfert dintre români nu iau micul dejun nici măcar o dată pe săptămână * Pentru un sistem sănătos de alimentaţie optează mai degrabă persoanele de peste 55 de ani * Contează când, dar şi ce mâncăm * Lipsa primei mese din zi are efecte cu atât mai grave în cazul fumătorilor şi a celor care consumă cantităţi însemnate de cafea *

Potrivit unui studiu realizat de Omnibus şi remis redacţiei „Vieţii libere” de V+O Communication, doar 43 la sută dintre români iau zilnic micul dejun.

Statistic, cei mai mulţi dintre aceştia cei mai mulţi au trecut de vârsta de 55 de ani şi au o educaţie superioară. Cu alte cuvinte au şi timpul, dar şi cunoştinţele necesare pentru a se alimenta corect, în fiecare zi.

Chiar dacă la prima vedere cifrele nu par să indice o realitate îngrijorătoare - la urma urmei important este să mâncăm, chiar dacă o facem abia la prânz, nu-i aşa? -  în fapt lucrurile stau cu totul altfel.

Micul dejun este o masă indispensabilă pentru cei care vor să îşi menţină starea de sănătate nealterată în timp, susţin medicii nutriţionişti.

Din nefericire, un sfert dintre români nu iau micul dejun nici măcar o dată pe săptămână, motiv pentru care adesea îşi încep zilele cu stângul, lipsiţi fiind de cele 25 de procente din energia zilnică pe care organismul le obţine din masa de dimineaţă.

Îngrijorător este şi faptul că mulţi dintre românii care îşi fac totuşi timp pentru micul dejun aleg să consume alimente nu tocmai sănătoase.

Spre exemplu, o shaorma sau câteva felii de pizza servite la repezeală, în drum spre serviciu, nu reprezintă un mic dejun ideal, chiar dacă, în anumite situaţii, o astfel de masă ar putea fi mai bună decât nimic.

Potrivi studiului Omnibus citat, 3 din 10 români - în majoritate bărbaţi - preferă un mic dejun consistent, care să conţină produse din carne, ouă şi brânză.

Pe de altă parte, 6 din 10 persoane - în majoritate femei – mănâncă dimineaţa iaurt, lapte şi cereale, sandwichuri, ouă sau brânză.

Adolescenţii şi tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani sunt, aşa cum era şi de aşteptat, cei care preferă cel mai adesea un mic dejun servit pe fugă şi alcătuit din foietaje, iaurturi sau fructe.

Nutriţioniştii spun că un mic dejun ideal ar trebui să conţină produse pe bază de cereale integrale, cum ar fi biscuiţii, pâinea sau alte tipuri de cereale, produse lactate de tipul laptelui iaurturilor sau brânzeturilor şi fructe.

În cazul unei alimentaţii dezechilibrate, riscaţi să dezvoltaţi tot soiul de afecţiuni digestive şi cardio-vasculare.

Riscurile sunt cu atât mai mari în cazul fumătorilor pasionaţi, a celor care beau multă cafea sau care îşi încheie ziua bând alcool. Mai cu seamă aceste persoane nu ar trebui, sub nicio formă, să îşi înceapă ziua fără să mănânce micul dejun.

Citit 1266 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.