Angajaţii de la „Protecţia Copilului”, pur şi simplu jefuiţi

Angajaţii de la „Protecţia Copilului”, pur şi simplu jefuiţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Măsurile anticriză ale Guvernului Boc lovesc din plin „bugetarii de lux” de la Protecţia Copilului.

După ce, la începutul acestui an, angajaţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi au pierdut aproximativ 30 la sută din venituri în urma reorganizării instituţiei, acum sunt în pragul unei noi scăderi salariale consistente.

După ce măsurile guvernamentale vor fi puse în practică, vor fi salariaţi care vor lua sub 500 de lei pe lună.

Consecinţa directă e că mulţi dintre angajaţi deja au început să plece din instituţie, preferând să aibă grijă de copii sau de bătrâni pe cont propriu.

„Nu e zi să nu semnez câte o demisie. Chiar marţi dimineaţă am semnat două”.

„Oamenii pleacă din cauza salariilor, care vor scădea şi mai mult”.

„Ei spun să preferă să aibă grijă de un copil, să facă baby-sitting sau să îngrijească un bătrân pentru că primesc mai mulţi bani”, a declarat Manon Cristoloveanu, şefa DGASPC.

De altfel, nu doar cei din centre pleacă, ci şi angajaţi de la birouri.

„Zilele trecute a venit o fată de la noi, cu studii superioare, care mi-a zis că pleacă să se facă chelneriţă, pentru că salariul este mult prea mic”.

„E foarte grav dacă acest trend va continua”, a mai apreciat Manon Cristoloveanu.

Tăieri de salarii peste tăieri

Nemulţumirile angajaţilor de la DGASPC sunt cu atât mai mari cu cât deja au pierdut 30 de procente din venituri la începutul acestui an, iar acum urmează să suporte o nouă lovitură.

„Chiar am făcut zilele acestea nişte socoteli. Cheltuielile noastre cu salarizarea au scăzut în lunile acestui an cu 33 la sută faţă de lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut”.

„Întregul fond de salarii a fost redus de la 3 milioane de lei, la 1,9 milioane de lei. Noi deja am scăzut salariile, însă nu mă aştept ca cineva să ţină cont de aceste măsuri pe care noi le-am luat”.

„Acum în centre sunt angajaţi care iau între 500 şi 700 de lei pe lună, iar după aplicarea măsurilor probabil aceste salarii vor scădea sub 500 de lei. Este crunt”, a mai spus directoarea DGASPC Galaţi.

Manon Cristoloveanu a remarcat în cadrul instituţiei foarte multe nemulţumiri, care probabil că vor erupe în momentul în care anunţatele măsuri vor fi puse în practică.

„Ce e mai grav e că, de data aceasta, vor fi afectaţi şi asistenţii maternali, care nu au suferit pierderi salariale până acum”.

„Aşteptăm ordonanţa Guvernului pentru a vedea ce e de făcut”, a declarat Manon Cristoloveanu.

Citit 3310 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.