Încă două asociaţii rămân fără apă rece

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apă-Canal opreşte, zilele acestea, furnizarea de apă potabilă către alte două asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi.

Este vorba de asociaţiile 626 şi 627 din Micro 40, care, împreună, au acumulat datorii de peste 83.000 de lei către societatea de distribuţie.

Locatarii din cele două asociaţii primiseră un avertisment sever din partea Apă-Canal, înainte de a rămâne de tot fără apă. Din februarie, ei au fost alimentaţi doar pe timpul nopţii.

„Începând cu data de 13.05.2010, respectiv, 14.05.2010, Apă-Canal va proceda la sistarea totală a alimentării cu apă rece potabilă a următoarelor asociaţii:

·    Asociaţia de Proprietari nr.626 – Micro 40 (bloc G sc. 3 şi 4), care a fost restricţionată din data de 19.02.2010 şi care înregistrează un sold debitor de 31.433,65 lei;

·     Asociaţia de Proprietari nr.627 – Micro 40 (bloc C2 sc.1), care a fost restricţionată din data de 22.02.2010 şi care înregistrează un sold debitor de 52.098,59 lei”, informează Apă-Canal.

Tot din cauza datoriilor uriaşe pe care le-au acumulat faţă de Apă-Canal, nu au apă rece deloc nici asociaţiile 850 din Micro 39, 601 şi 619 din Micro 40 şi 335 din Siderurgiştilor-Vest. Restanţele lor către Apă-Canal totalizează peste 2 milioane de lei.

Gălăţenii din toate aceste asociaţii pot chema o cisternă cu apă în cartierul în care locuiesc, apelând Dispeceratul Apă-Canal la numerele de telefon 0236 46 32 94 sau 0752 12 88 92.

Citit 766 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.