S-a inaugurat o grădină senzorială la "Inimă de copil"

S-a inaugurat o grădină senzorială la "Inimă de copil"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Fundația "Inimă de Copil" a inaugurat, vineri, Grădina Senzorială construită în curtea Centrului de Recuperare și Reabilitare din strada Traian nr. 203. Investiția a fost realizată în cadrul proiectului "Emoții, culoare, senzații, echilibru și «unbutu» pentru copiii cu dizabilități", finanțat prin programul "În stare de bine", susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Este vorba despre un spațiu în aer liber, care le va permite specialiștilor din cadrul fundației să își diversifice terapiile și să le continue, în cazul în care situația pandemică va impune restricții în privința activităților desfășurate în spații închise. Terapiile desfășurate în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare sunt foarte importante și nu pot fi întrerupte, pentru a fi eficiente.

"Cred că este o completare foarte bună a activității de recuperare. Ne bucurăm că este prima Grădină Senzorială așa de mare într-un Centru de Recuperare pentru copii cu dizabilități din Galați. Suntem recunoscători finanțatorului, care ne-a permis să facem acest spațiu de terapie și de joacă. Spațiul va permite și o interacțiune între grupuri mici de copii. Ceea ce, în acest moment, în sălile de terapie este mai greu, pentru că acolo terapiile se desfășoară individual", spune Anna Burtea, președinte al Fundației "Inimă de Copil".

Citit 1419 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Septembrie 2021 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.