O glumă prietenească s-a transformat într-o urmărire în toată regula, finalizată în arestul poliției, pentru un gălățean de 25 de ani. Aflat în vizită la un prieten, pe strada Traian, tânărul s-a lăsat cuprins de euforia alcoolului și într-un moment de teribilism a luat cheile de la mașina gazdei și a fugit din casă, urcându-se la volan și demarând în trombă. Indignat de gestul amicului, proprietarul mașinii a sunat la poliție. Un echipaj de la Secția 5 și unul de jandarmi au reperat autoturismul în trafic, pe strada Nicolae Alexandrescu. Cel de la volan nu s-a lăsat însă oprit cu una, cu două, ceea ce nu a făcut decât să îi înrăutățească situația. "Întrucât bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească, polițiștii și jandarmii au plecat în urmărirea autoturismului condus de acesta. Pe strada Traian, bărbatul a pierdut controlul direcției și, înainte de a se opri, a lovit două autovehicule parcate regulamentar. La testarea alcoolscopică, bărbatul, de 25 de ani, a prezentat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii constatând, totodată, că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Tânărul a fost reținut sub acuzațiile de furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, anchetatorii intenționând să ceară arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Beat și fără permis, a furat mașina prietenului Scris de Mariana Constandache

Mai multe din această categorie: