Promenadă cu pericole în Grădina Publică

Promenadă cu pericole în Grădina Publică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi seară, în Grădina Publică din Galaţi, o creangă dintr-un copac s-a rupt. Nu a fost furtună, nu a plouat, ba chiar a fost foarte cald. Cu toate acestea, o creangă din copacul de lângă fântâna arteziană a căzut ca din senin. Toţi cei care au ieşit la plimbare prin grădină au remarcat creanga ruptă.

„Ce se întâmpla dacă trecea pe acolo un copil? După cum se poate observa este plin de copii prin jur. Toţi vor la fântâna arteziană. Putea să se întâmple o nenorocire”, ne-a spus o doamnă venită cu nepotul la plimbare.

Din fericire, creanga nu a rănit pe nimeni. Dar nu putem să nu ne întrebăm, măcar retoric, cine ar trebui oare să se ocupe ca astfel de pericole să nu existe?

Mai ales că, în urmă cu puţin timp, Galaţiul a fost lovit de furtună şi s-au mai rupt crengi şi din alţi copaci din oraş.

Citit 595 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.