Aceleaşi taxe ca anul trecut, la „Dunărea de Jos”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toate taxele la Universitatea „Dunărea de Jos” rămân la acelaşi nivel ca anul trecut. Astfel, Senatul instituţiei a stabilit ca atât taxa de înscriere, cât şi taxa de studiu pentru anul I să aibă aceeaşi valoare ca anul trecut.

Pentru înscriere, candidaţii trebuie să achite câte 100 de lei pentru fiecare dosar depus. La fiecare facultate se depune un singur dosar, indiferent de numărul de specializări pentru care optează candidatul.

În acelaşi timp, Senatul „Dunării de Jos” a aprobat păstrarea nivelului taxelor de şcolarizare de anul trecut.

Astfel, taxa pentru un an de studiu va fi în continuare de 2.100 de lei, excepţie făcând specializarea „Farmacie” de la Facultatea de Medicină, cu 2.700 lei pe an, şi specializarea „Asistenţă medicală generală”, cu numai 1.500 lei pe an.

Citit 1124 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.