Un gălăţean aşteaptă de şapte luni un răspuns

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nici noi n-am avut mai mult noroc cu răspunsul de la Primărie… *

Dacă întrebi pe cineva cât este ceasul şi el îţi răspunde că n-o să plouă, nu aceasta aşteptai! Dar, din punct de vedere legal, instituţia întrebată, căreia îi adresezi o petiţie, se spală pe mâini: ţi-a răspuns în termen legal… altceva!

Aşa se plânge că a păţit şi gălăţeanul Victor Colţ, din strada Universităţii nr. 33 – cu excepţia termenului de răspuns, mult depăşit. Acesta a adresat o cerere primarului, nr. 45419, din 12.10.2009, pentru închirierea unui teren în curtea imobilului de la nr. 39.

Cum se tărăgănează lucrurile în cazul unui investitor care are nevoie de câteva hectare pentru a ridica ceva, dacă pentru închirierea a numai 50 de mp, cât solicitase dl Colţ, durează atât?!

Gălăţeanul spune că nu a primit răspuns la petiţia sa, nu după 30 de zile, cum spune legea, dar nici după 90! Trebuia să i se răspundă „da” sau „nu”. La petiţiile sale repetate a primit în final răspuns că din terenul respectiv, aflat în indiviziune spre folosinţă şi fiind proprietatea Primăriei… se poate închiria. Deci era de bine? Răspunsul venea ca la o întrebare de principiu, nu dădea «verdictul» dacă i se închiria efectiv.

Gălăţeanul a fost şi în audienţă la primar, în octombrie trecut, iar solicitarea a fost predată de edil, « în prezenţa mea, d-nei Vrânceanu », cerere vizată de primar, cu nr. de înregistrare 45419 din 12.10.2009.

Dna Vrânceanu i-a spus petiţionarului, peste o lună, că nu a avut timp, în ziua următoare au venit însă experţii Primăriei la faţa locului. Dar tot fără urmări…

În fine, în martie 2010, gălăţeanului i s-a răspuns, cu ştampilă şi semnătura primarului, că alţi locatari, de pe Universităţii 41, respectiv 33, ca şi petiţionatrul nostru, «folosesc abuziv acest teren», căci nu au contract de închiriere.

Şi că Primăria poate închiria proprietarilor sau chiriaşilor imobilului respectv, în indiviziune. Deci numai celor de la nr. 39? În răspuns nu apare însă niciun «nu»…

Cum nu poţi crede pe nimeni numai pe cuvânt, ne-am adrestat şi noi Primăriei, unde întrebarea noastră a fost notată cu multă amabilitate.

Şi atât: timp de o săptămână, (probabil… iar nu a fost  timp), n-am primit răspuns dacă dl Colţ are dreptate sau că nu are dreptate şi de ce.

Ei bine, nu aşteptăm 90 de zile! Poate va veni cândva şi răspunsul oficial; până atunci, facem cunoscută păţania unui gălăţean care nu vrea decât să închirieze 50 de mp!

Citit 746 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.