Facturi uriașe la gaze, din cauza unei vecine neatente

Facturi uriașe la gaze, din cauza unei vecine neatente
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Se spune că bombele nu cad de două ori în același loc. Facturile la gaze, însă, reușesc acest lucru. O pensionară din Galați a primit, două luni la rând, facturi uriașe de la Engie, de peste 2.000 de lei fiecare, dar dintr-un motiv care nu poate fi imputat companiei.

Văzând factura la gaze pe care a primit-o pe luna aprilie 2022, gălățeanca Aurica Pătrașcu a rămas fără cuvinte: un consum de 890 metri cubi, reprezentând peste 2.100 de lei. Femeia este pensionară, spune că nici nu are centrală de apartament și că, pe contorul ei, apare un consum de 13 mc, nicidecum de aproape 900 mc. Speriată de suma pe care ar fi trebuit să o plătească, Aurica Pătrașcu a mers la sediul Engie, unde i s-a spus că trebuie să aștepte 30 de zile, apoi a venit la „Viața liberă”, iar noi am solicitat explicații de la Biroul de presă al Engie, care ne-a comunicat prompt că factura a fost calculată pe baza unui index autocitit. În câteva zile, problema s-a rezolvat și doamnei Pătrașcu i-a fost emisă o nouă factură, de data aceasta pentru consumul real. Povestea ați putut-o citi în articolul „Factură la gaze de 68 de ori mai mare, pentru o gălățeancă”, publicat în 10 mai.

Stupoare, factura următoare, pe luna mai 2022, a venit aproape la fel: 2.174 de lei, 884 mc consumați. Tot pe baza unui index „autocitit”. Dosarele X, nu alta!

Aurica Pătrașcu a reluat traseul pe care-l făcuse cu o lună înainte: sediul Engie, apoi „Viața liberă”. Ne-a spus din nou că nu a trimis niciun index autocitit și că, în plus, pe factura primită apare o greșeală la adresă: scara 4, în loc de scara 5.

Grație promptitudinii reprezentanților Biroului de presă al Engie România, misterul a fost lămurit în numai câteva ore. Toată situația s-a produs din cauza unei vecine la care, la un moment dat, a ajuns din greșeală una dintre facturile Auricăi Pătrașcu. Vecina în cauză, departe de a fi rău-intenționată, și-a citit indexul și l-a trimis telefonic la Engie, dar, din neatenție, a folosit codul locului de consum al doamnei Pătrașcu. Reprezentanții companiei de gaze au sunat și atras atenția femeii asupra greșelii făcute.

„Facturarea consumului de gaze naturale s-a realizat în baza indexului autocitit transmis telefonic. În urma sesizării primite, s-a corectat indexul autocitit transmis și s-a stornat factura aferentă. Menționăm că am contactat deja clientul pentru a clarifica situația și a evita repetarea ei”, a precizat pentru ziarul nostru Biroul de presă al Engie.

Citit 8463 ori Ultima modificare Marți, 14 Iunie 2022 23:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.