Octogenară îndoită în bătaie de fiu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie de 88 de ani din Tămăoani a ajuns la spital ruptă în bătaie, susţine ea, chiar de propriul fiu. Vârstnica îşi aminteşte că plivea grădina, când băiatul a venit ca turbat la ea şi a luat-o la bătaie, acuzând-o că mănâncă prunele dintr-un copac.

„Am fugit, am intrat în casă şi a venit după mine. Mi-a dat în cap cu un borcan şi iarăşi m-a lovit”, mai spune victima.

O dor şi rănile şi faptul că propriul fiu a adus-o în asemenea hal. Stă într-un salon din serviciul de Neurochirugie al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi şi repetă mecanic, printre gemete şi lacrimi:

„M-a nenorocit, mamă, m-a nenorocit de tot!”. Din nefericire, oricât am vorbi despre civilizaţie, compasiune şi dragoste faţă de ceilalţi, astfel de bestii vor continua să umble libere, printre noi. E greu de crezut că femeia va găsi puterea să depună plângere împotriva fiului. Îl va ierta probabil, aşa cum numai o mamă ştie să ierte.

Citit 631 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.