Peste 260 de ani de CHIUL pentru elevii gălăţeni

Peste 260 de ani de CHIUL pentru elevii gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Comparativ cu anul anterior, numărul absenţelor a scăzut, însă foarte puţin


Nu mai este un secret că absenteismul a devenit un soi de sport naţional pentru elevii din România, dar şi pentru cei din Galaţi, numărul orelor de chiul acumulate ajungând la cifre astronomice. Chiar şi directorii celor mai bune licee din oraş se confruntă cu această situaţie, unii dintre ei mărturisindu-ne deschis că au ajuns să facă raiduri prin barurile unde ştiu că-şi fac veacul elevii lor. Nu mai puţin de 2.302.578 de ore de chiul au contabilizat cei aproape 70.000 de elevi gălăţeni într-un singur an şcolar, 2013-2014.

De la 36 la 33 de absenţe de căciulă

Monitorizarea atentă a absenţelor acumulate, sancţiunile şi diferitele măsuri luate de conducerile şcolilor par să fi diminuat, totuşi, fenomenul. Comparativ cu 2012-2013, când s-au înregistrat peste 2.700.000 de absenţe, anul acesta numărul lor a scăzut cu vreo 400.000. Astfel s-a ajuns de la 310 la "doar" 262 de ani de chiul într-un singur an şcolar.

Raportat însă la numărul de elevi, în scădere faţă de anul şcolar 2012-2013, diminuarea absenţelor devine aproape nesemnificativă. În anul deja menţionat, s-au înregistrat 36 de absenţe per capita, în timp ce în 2013-2014 au fost 33 de absenţe de căciulă.

Trăiască scutirile medicale!

Conducerea ISJ susţine că e îngrijorător şi faptul că o bună parte dintre elevi primesc încurajări şi din partea părinţilor, astfel explicându-se şi numărul mare de scutiri obţinute foarte uşor de la medicii de familie. O treime dintre absenţe au acoperire în scutiri, dintre cele peste 2 milioane de ore de chiul, doar 1.522.796 fiind nemotivate.

Liceenii, campionii chiulului

Nu e de mirare că jumătate din generaţiile de liceeni nu reuşesc să promoveze bacalaureatul, având în vedere faptul că mulţi dintre ei abia calcă pe la şcoală. Mai bine de jumătate dintre cele 2,3 milioane de absenţe au fost înscrise în contul liceenilor gălăţeni, care au acumulat 1,2 milioane, într-un singur an şcolar. Ei sunt şi campioni la obţinut scutiri, reuşind să-şi motiveze aproximativ jumătate dintre orele de chiul.

Liceenii de la seral par să fie campioni absoluţi, cu 153 de absenţe de căciulă, în timp ce colegii lor de la zi au reuşit să contabilizeze "doar" 51 de absenţe per elev. Urmează în clasament gimnaziştii, cu aproape 34 de absenţe de căciulă, în timp ce elevii de la şcolile primare au doar 11 absenţe per capita.

„Este o statistică ce nu face cinste învăţământului gălăţean. Însă, comparativ cu alte judeţe, am văzut că stăm ceva mai bine. Se fac eforturi să se diminueze fenomenul şi e, deocamdată, îmbucurător că vorbim anul acesta de o stagnare, nu de o majorare a numărului absenţelor, aşa cum s-a întâmplat în alţi ani”, ne-a declarat inspectoarea generală, Mioara Enache.

Citeşte şi: Peste un milion de euro sunt RISIPIŢI pe elevii care NU dau bacalaureatul

Citit 804 ori Ultima modificare Marți, 04 Noiembrie 2014 23:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.