UPDATE. O nouă campanie cu premii pentru colectarea deșeurilor electrice, în Galați

UPDATE. O nouă campanie cu premii pentru colectarea deșeurilor electrice, în Galați
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Românii renunță greu la echipamentele electrice stricate


ECOTIC, cea mai mare organizație din România de transfer al responsabilităților producătorilor de echipamente electrice, a prezentat recent, în urma unui studiu, date despre obiceiurile românilor cu privire la echipamentele electrice de mici dimensiuni.

Astfel, 10,5% dintre echipamentele de mici dimensiuni aflate în casele românilor sunt păstrate chiar dacă sunt nefolosite sau stricate. La nivel european, acest procent prezintă o situație mai bună în România față de alte țări, precum Italia (29%), Olanda (17%), Marea Britanie (14%) sau Slovenia (12%). În cifre exacte, cele 10,5 procente sunt cuantificate în 17.000 de tone. O treime din acestea sunt nefuncționale și, chiar și în acest context, doar 8% dintre români au gânduri viitoare de debarasare, iar 42% declară că le vor păstra în continuare.

Totuși, de ce păstrează românii echipamentele electrice uzate de mici dimensiuni? Potrivit studiului ECOTIC, 42% dintre aceștia își doresc să aibă echipamente de rezervă sau le atribuie o valoarea sentimentală (media europeană este de 68%). În același timp, 32% nu știu ce trebuie să facă cu ele sau unde ar trebui duse.

Camerele foto digitale sunt echipamentele de mici dimensiuni pe care 5% din populație le păstrează fără a le utiliza, chiar dacă sunt funcționale. În același timp, camera foto digitală se regăsește în doar 24% din locuințe.

În 54% din cazuri, respondenții au declarat că dețin în casă telefoane mobile pe care nu le mai folosesc. Conform studiului, telefonul mobil se regăsește în toate locuințele din România, iar în 27% dintre ele sunt peste cinci astfel de aparate, atât funcționale, cât și nefuncționale. La nivel global sunt 16 miliarde de telefoane mobile, din care 5,3 miliarde vor deveni deșeuri în 2022. Doar o mică parte dintre acestea vor fi colectate și reciclate în mod corespunzător.

Debarasarea corectă a deșeurilor electrice, într-un grad foarte scăzut

În ceea ce privește obiceiurile de debarasare a deșeurilor de echipamente electrice, doar 8,4% din gospodării s-au debarasat corect, iar 4.550 de tone au fost date, împreună cu gunoiul menajer, colectorilor informali de fier vechi sau pur și simplu abandonate pe spațiul public. Acest lucru este cauzat de un grad de conștientizare încă scăzut și, mai ales, de lipsa infrastructurii de colectare. Doar 29% dintre cetățeni au cunoștință despre un punct de colectare a deșeurilor electrice.

Conform reprezentanților ECOTIC, există trei metode prin care poți scăpa ușor de deșeurile echipamentelor electrice și electronice. Prima o reprezintă schimbul 1 la 1: atunci când achiziționezi un echipament nou (televizor sau frigider, de exemplu), poți preda echipamentul similar vechi. A doua metodă: la punctele de colectare dedicate deșeurilor electrice, multe dintre ele regăsindu-se în magazinele tip retail. A treia metodă o reprezintă preluarea de la domiciliu, în anumite condiții, a echipamentelor voluminoase. Toate informațiile necesare sunt disponibile pe site-ul ecotic.ro.

Galațiul este unul dintre orașele în care ECOTIC desfășoară periodic campanii de colectare.

Campania din Galați, între 31 octombrie – 25 noiembrie

O nouă campanie cu premii pentru colectarea deșeurilor electrice, în Galați. Până pe 30 noiembrie, ECOTIC, alături de partenerii săi, organizează campanii de colectare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) în orașe din opt județe din România, printre care și Galațiul. Campaniile oferă soluții la îndemâna publicului larg, cetățenii având la dispoziție preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor voluminoase, de minimum 50 kg (deșeuri electrice, frigider, mașină de spălat etc), precum și predarea la puncte de colectare dedicate. Pentru a încuraja inițiativa de colectare-reciclare, organizatorii oferă premii participanților. Campania din Galați se va desfășura în perioada 31 octombrie – 25 noiembrie. Mai multe informații pot fi aflate de pe site-ul ecotic.ro.

 
Citit 1899 ori Ultima modificare Luni, 24 Octombrie 2022 13:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.