Restructurări şi la Casa de Pensii

Restructurări şi la Casa de Pensii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) nu  scapă de restructurări. „Abia am primit miercuri informaţii cu privire la normativ. Se vor restructura 17 posturi, astfel că din 102 angajaţi, câţi suntem acum, vom rămâne 85. Termenul de înaintare a preavizelor este astăzi (joi – n.r.)”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJPAS, Greta Ioniţă.

Se vor putea pensiona o parte dintre gălăţenii care vor rămâne fără posturi?

„În cazul instituţiei noastre, se pune mai puţin problema pensionării unui număr însemnat de angajaţi în acest moment, dat fiind faptul că media de vârstă a colectivului este una destul de redusă”, a încheiat Greta Ioniţă.    

Joi după-amiază, în cadrul CJPAS, încă se lucra la planul de restructurare, în încercarea de a stabili formula cea mai potrivită.

Citit 1330 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.