Gălățenii s-au închinat la moaștele Sf. Ignatie Teoforul

Gălățenii s-au închinat la moaștele Sf. Ignatie Teoforul
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Credincioșii ortodocși au prăznuit, în ”Duminica femeii cananeence”, și aducerea în Antiohia a moaștelor Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul. Spre bucuria credincioșilor gălățeni, în pronaosul Catedralei arhiepiscopale din Galaţi se află la închinare şi o părticică din Sfintele Moaşte ale acestui sfânt.

Astfel, pe tot parcursul Sfintei Liturghii, oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, mulți dintre cei prezenți au trecut pe la racla cu sfintele moaşte, pentru a se închina.

Sfântul Ignatie Teoforul a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. Se crede că a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Numele "Teoforul” înseamnă "purtător de Dumnezeu“. Potrivit tradiției, ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în brațe pentru a-l arăta ucenicilor Săi ca model de smerenie (Matei 18, 2-4).

Sfântul Ignatie Teoforul a suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma.

Sfântul i-a implorat pe romani să nu mijlocească în fața autorităților imperiale pentru a obține achitarea lui: "Lăsați-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca sa fiu pâine curată a lui Hristos“.

Câțiva creștini au adunat rămășițele sale din amfiteatrul de la Roma și le-au adus în Antiohia. Astfel, pe 29 ianuarie, facem pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul de la Roma în Antiohia.

”În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Matei, capitolul 15, versetele 21-28, în care este relatată o altă minune săvârşită de Domnul Hristos pentru credinţa şi stăruinţa neclintită a unei femei cananeence. Înaltpreasfinţia Sa a arătat că în această relatare scripturistică sunt prezentate multe adevăruri despre lucrarea lui Dumnezeu în viaţa oamenilor şi puterea credinţei”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la slujbă şi a rostit împreună cu copiii câteva rugăciuni la Sfintele Moaşte.

Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Citit 488 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2023 22:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.