Numărul de refugiați raportat de autoritățile gălățene pentru ultimele 24 de ore a continuat să scadă, dar a crescut din nou numărul de refugiați care au solicitat protecție din partea statului român. Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 340 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară 120 de ucraineni. Astfel, 460 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore, cu 20 mai puțini decât în intervalul precedent. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 208 locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați. Majoritatea și-au continuat drumul, puțini optând să rămână în Galați, chiar și pentru un timp. În privința refugiaților care au ales spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități, vineri, 10 martie, la blocul M11 erau 102 ucraineni. La internatele și sălile de sport erau ocupate 18 locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 77 de locuri din 327. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală. În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 46 de permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni, cu 43 mai multe decât în intervalul anterior.
Mai puțin de 500 de refugiați au venit în Galați Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile Unde sunt amplasate radarele Accident grav la joacă. Un copil de 6 ani s-a înecat într-o groapă cu apă Ce pericole ascunse ne pândesc în trafic, fără să ne dăm seama Trotuar spart de cinci luni, așteaptă și acum să fie asfaltat
Mai multe din această categorie: