Baba arde și țara se piaptănă
Dacă Isaac Newton ar fi contemporan cu primarul din Matca, și-ar desfășura activitatea și neastâmpărul științific în proximitatea unui aprozar. Ritualul cotidian al marelui om de știință ar suna cam așa:
- Ora 9 - domnul Newton își bea cafeaua. Dar nu din rațiuni de tabiet, ci pentru a le da mirenilor senzația că au ceva în comun cu savantul.
- Ora 10 și 10 - Newton merge la aprozar. Din inerție și snobism, se uită, cu subînțeles, la mere. Deoarece nu simte nicio atracție pentru fructul cu reverberații paradisiace, se reorientează către raftul cu ceapă. Semn că nici măcar legea atracției universale nu mai este ce era, darămite prețul cepei.
Am fost și eu la aprozarul din cartier. Nu singur, ci cu trei giranți și doi geniști. Că tocmai citisem în presă: „Prețul cepei a explodat!” Am intrat în aprozar cu nerăbdarea lui Columb, înainte de a-și cumpăra licență poetică pentru descoperirea Americii. M-am uitat la ceapă, apoi la prețul ei. Ceapa s-a uitat și ea la mine. Ne-am bolborosit diatribe, eufemisme de aprozar, ne-am porcăit, dar nu ne-am jignit. Mi-a fost așa de rușine de situația stânjenitoare în care am pus-o pe biata legumă, încât, ca să mai dreg busuiocul, mi-am imaginat un dialog lamentabil de consolare:
- Ceapă-i asta, oștenii mei?
- Ceapa Moldovei, Măria Ta!
- Aha, deci așa să explică!
- Ce să se explice, Măria...
- Nimic. Vorbeam singur.
Vădit îngrijorată, vânzătoarea m-a întrebat dacă sunt bine. I-am răspuns asemeni lui Isărescu la beție: „ȘAPTE marafeți, doamnă?! Doamne!”
Da, 7 lei kilogramul de ceapă albă, stimați consumatori! La banii ăștia, mai pun 5 lei, mi-am zis, și-mi cumpăr un săpun la mâna a doua. Ca să pot să-i spun doamnei: „Săru’ mâna igienizată!”
